Focus: Învierea - cel mai important moment al calendarului religios. Vezi istoria crucificării, sensul Învierii în vremea epidemiei, obiceiuri de Înviere sau care sunt tradiţiile mesei de Paşte.

de DP     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 aprilie 2020, 20:29 Actualitate | Coronavirus


Oua Paste
Foto: pixabay.com
Învierea este cel mai important moment al calendarului religios şi punctul fundamental pe care se sprijină credinţa creştină, arată Mediafax. Învierea concentrează speranţele şi năzuinţa umană spre depăşirea limitelor şi situaţiilor care par de neînvins. De la istoria crucificării, la interpretările oferite de religie şi la paracticile păstrate în tradiţii, Învierea schimbă perspectivele interacţiunii umane obişnuite

Istoria crucificării


Oamenii de ştiinţă au mai multe variante legate de data exactă a crucificării. În general este acceptată ziua de vineri, în ajunul Paştelui ebraic, în ziua 14 Nisan, în anii în care guvernatorul provinciei era Pontiu Pilat (26-36 e.n.). Ca an al crucificării e discutat intervalul 30-33 e.n.. Astfel, printre datele acceptate de istorici pentru crucificare, una dintre cele mai întâlnite este 7 aprilie, din anul 30 e.n.. Cea mai apropiată dată propusă de istorici este ziua de 3 aprilie a anului 33 e.n.

Sensul Învierii în vremea epidemiei


”Biruirea morţii acesteia de care ne temem mai mult decât orice. Biruinţa împotriva comodităţii noastre neroditoare. Învierea de anul acesta are cu sine şi conotaţia unui post dublat de carantină. Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim şi ne sunt familie. Cred, personal, că aici a fost restartarea responsabilităţii noastre. Reasumarea familiei. Inclusiv prin asumarea distanţei sociale, pentru protejarea celor mai în vârstă. Cu alte cuvinte şi Paştile acesta este despre Hristos şi despre familie”, explică părintele Constantin Necula.

Pastorala de Paşti a Patriarhului Daniel pentru 2020 se intitulează ”Iubirea a biruit moartea”. ”Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia învierii de obşte sau universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei (cf. 1 Corinteni 15, 52). Însă, învierea de obşte sau universală nu este un fenomen natural, ci ea este o minune, o lucrare mai presus de fire, este darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii din toate popoarele, din toate timpurile şi din toate locurile”, explică Daniel.

”Lumina Învierii lui Hristos ne arată, aşadar, cât de mare este valoarea vieţii pământeşti a fiecărui om, tocmai pentru că viaţa omului pe pământ este anticamera învierii de obşte şi a vieţii cereşti veşnice, a pregătirii omului pentru a intra în Împărăţia iubirii şi slavei Preasfintei Treimi”, a remarcat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

”În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolaţi, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român. Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutoraţi, pentru toţi cei nevoiţi să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranţă sanitară”, notează Patriarhul Daniel în mesajul său adresat credincioşilor de Paşte.

Obiceiuri de Înviere în tradiţiile româneşti


În prima zi de Paşte duceam de mâncare la biserică (ouă roşii, brânză, friptură) şi mâncam cu toţii. Împărţeam cu cei veniţi fără mâncare, nota Antoaneta Olteanu, în volumul ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”, publicat de editura Paideia, în 2018.

În noaptea de Înviere, tineretul făcea foc mare în faţa bisericii, se adunau şi stăteau de vorbă.

Oamenii trebuie să ciocnească ouă roşii, de Paşte, ca să nu se rătăcească prin pădure sau undeva, au reţinut etnologii.

Luni, după Paşte, feciorii udau fetele şi băieţii fetiţele, iar marţi fetele udau feciorii şi fetiţele pe băieţi. Udatul se făcea prin surprindere, cu apă neîncepută. Fetele erau luate pe sus: aşa îmbrăcate şi gătite cum sunt, le duc la o fântână, pârâu, baltă sau la un eleşteu din apropiere şi acolo toarnă vreo două-trei cofe de apă pe dânsele, ori le cufundă cu haine cu tot înăuntru şi le udă. Iar după ce le botează le dă drumul. Cu toate acestea fiecare fată care e astfel udată nu se supără, ci din contră, se bucură, crezând că, întâmplându-i-se aceasta, în decursul anului de bună seamă se va mărita se arată în ”Mitologie românească”, volumul lui Tudor Pamfilie.

Cine moare în ziua de Paşte merge de-a dreptul în rai, căci raiul în acea zi este deschis pentru oricine.

Zilele dinaintea Paştelui şi pregătirea pentru Înviere


Aflându‑se în Săptămâna Patimilor, este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morţilor (aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare şi materiale aduse – colacul, oala, lumânarea), la care se adaugă cele specifice marii sărbători (vopsitul ouălor, care, de altfel, are de asemenea numeroase semnificaţii funerare). În Joia Mare se satură morţii, fiindcă în această zi se împart colaci şi se varsă multă apă pentru ei. În această zi morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbătă înainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp morţii se aşează pe streaşina casei, unde stau până la întoarcere.

Vinerea Seacă, din Săptămâna Paştelui, îi mai zice şi Vinerea Mare, căci în acea zi sunt cuprinse toate vinerile unui an întreg.

Se fac ouăle roşii şi se pregăteşte pasca. Ouăle se fac vineri (uneori şi joi sau sâmbătă), deoarece Iisus vineri a vărsat sângele său pe cruce. Nu se colorează ouăle, fiindcă morţii le găsesc seci pe lumea cealaltă.

Se crede că Antihrist are de ros un lanţ mare şi, când l-o termina de ros, se sfârşeşte lumea. Şi el tot roade până în ziua de Paşti, şi atunci e gata. Dar copiii umblă atunci cu ouă roşii, şi el se uită la ei şi-şi uită de muncă, iar între timp lanţul iar se îngroaşă şi lumea mai scapă un an de potop. Când oamenii n-or mai înroşi ouă la Paşti, atunci şi lumea se va potopi, nota Simion Florea Marian, în ”Sărbătorile La Români”.

În noaptea spre sâmbătă (uneori spre Joi Mari) are loc strigarea peste sat: satirizarea tinerilor, a sătenilor. Era o mare onoare pentru cineva care a rămas nestrigat. Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.

Ajunul Paştelui în tradiţii româneşti


Sâmbăta Paştelui corespunde momentului ritual al facerii pascăi (amplasat uneori şi în ziua precedentă) capătă frecvent valenţe magice deosebite, prin plasarea într‑o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la naşterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia capătă astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită („când ar şti ea ce putere are atunci!“), care poate să fie valorificată şi în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetaţiei din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.). Cel de‑a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile şi când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.

Pasca se face de aceea pentru că Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce, zise învăţăceilor săi că până atunci au mâncat cu toţii în decursul Paştilor copturi nedospite şi nesărate, adică turte sau azime, de acum înainte însă vor mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi paşti.

Cea mai răspândită formă care i se dă pascăi este cea rotundă, pentru că se zice că rotunde au fost scutecele cu care a fost înfăşat pruncul Iisus; poate să fie dreptunghiulară, pentru că şi mormântul în care a fost înmormântat era pătrat sau dreptunghiular. Cozonac, mai ales cei de formă alungită, se face pentru că sicriul în care a fost îngropat Iisus a avut forma aceasta.

”Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când!”, notează Elena Niculiţă-Voronca, în ”Datinile şi credinţele poporului român”.

Tradiţia arăta că sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm, ci fac un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreţinut de flăcăi până în zori.

Se crede că în noaptea de Sf. Paşti, pe la miez de noapte, se deschide în fiecare an cerul. De aceea trebuie a priveghea în noaptea aceea şi, dacă vede cineva cerul deschis, apoi va primi de la Dumnezeu tot ce ar cere.

Tradiţia mesei de Paşte


După ce gustă din pască, ouă şi celelalte alimente sfinţite, mănâncă. După masă se ciocnesc ouăle: întâi soţii, apoi copiii cu părinţii, părinţii cu celelalte rude etc. Se crede că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume. Omul căruia oul se ciocneşte sau se sparge primul este mai slab şi va muri mai curând. Cel căruia i s-a spart oul trebuie să-l dea celui cu oul mai tare. Se pot ciocni ouă roşii până a treia zi după Paşti, până în ziua de Ispas sau chiar până la Duminica Mare. De la Duminica Mare până la Paştele următor nu se ciocnesc ouă roşii. În ziua întâi ciocnesc numai în vârf, iar în celelalte zile şi cu partea cealaltă; marţi nu se mai ciocnesc, numai de Sf. Gheorghe şi de Ispas.

Scrânciobul e făcut întru amintirea spânzurătoarei lui Iuda Iscarioteanul, care, mustrându-l cugetul pentru fapta cea nelegiuită ce făcuse vânzând pe Iisus Hristos, s-a dus să se spânzure de o creangă şi, nedând oamenii trei zile de dânsul, vântul îl bătea şi-l clătina dimpreună cu creanga de care era spânzurat, încolo şi încoace.

La Paşte, luni, marţi, ieşeau femeile la porţi cu ouă roşii, vin, gogoşi, colaci, cozona şi împărţeau. t Se împărţeau ouă roşii, colaci, cozonac, acasă. La biserică, colivă, colaci, fasole sleită cu ceapă prăjită deasupra.

Învierea continuă şi obiceiurile, la fel


În prima şi a doua zi de Paşti se face hora de pomană, la care morţii vin şi privesc până asfinţeşte soarele. Celui decedat, flăcău ori fată, îi sunt menit trei hore; familia împarte în timpul jocului ouă roşii, dulciuri, băutură, bucheţele de flori, batiste, legături de cap, prosoape, ştergare.

Dacă vrei să ştii dacă eşti cu noroc, ia un ou roşu fiert sfinţit din ziua de Paşti, pune-l deoparte, păstrează-l până la anu în ziua de Paşti şi atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc; de va fi plin, eşti cu mare noroc, arată Artur Gorovei în ”Credinţi şi superstiţii ale poporului român”.

O prezentare pe larg a obiceiurilor a realizat Antoaneta Olteanu, în volumul ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”, publicat de editura Paideia, în 2018.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2652 vizualizari

  • -1 (11 voturi)    
    Pe cine interesează? (Sâmbătă, 18 aprilie 2020, 20:42)

    Raoke [utilizator]

    Noi, în loc să vrem să ne deșteptăm, să-i ajungem pe vestici, ne îndobitocim cu religie ca musulmanii.
    • 0 (6 voturi)    
      Dacă nu vă interesează... (Sâmbătă, 18 aprilie 2020, 23:32)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui Raoke

      ...de ce vă pierdeți vremea ?

      Apropo de vestici și de îndobitocirea cu religie ca musulmanii - ghici unde musulmanii impun, încet-încet, Sharia în viața de zi cu zi ? În Vest sau la noi ?
      • -1 (1 vot)    
        Până apare unul cu mustață. (Luni, 20 aprilie 2020, 14:00)

        Raoke [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

        Cât despre „șaria” asta, noi îl avem pe Teoctist. cu ce-s mai răi ăia față de ai noștri?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by