Sari direct la conținut

Paștele în vremea coronavirusului: Confruntări între poliție și neonaziști care au vrut să celebreze Vinerea Mare

HotNews.ro
Coronavirus Grecia, Foto: Profimedia Images
Coronavirus Grecia, Foto: Profimedia Images

Polițiștii greci s-au bătut, vineri, cu simpatizanții partidului neonazist Zorii Aurii care încercat să organizeze o procesiune în Vinerea Mare, în ciuda interzicerii tuturor adunărilor religioase ca parte a măsurilor restrictive luate pentru a opri răspândirea coronavirusului, relatează AFP.

Poliția a spus că aproximativ 70 de oameni s-au strâns vineri seară în fața bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae din Korydallos, o suburbie a Atenei, răspunzând unui apel online al lui Ilias Panagiotaros, fost deputat al partidului Zorii Aurii.

Activiștii strânși au cerut preoților să susțină procesiunea tradițională cu lumânări pe străzi.

Poliția a încercat să îi disperseze, dar simpatizanții neonaziști au răspuns prin a arunca cu petarde.

Autoritățile au interzis adunările în biserică și adunările tradiționale în familie pe perioada sărbătorii Paștelui, averizând cu privire la posibilele consecințe, în contextul pandemiei cu coronavirus.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro