Un nou focar de coronavirus a fost depistat la un centru de bătrâni din Răcari (Dâmbovița), unde sunt infectate 41 de persoane - vârstnici și angajați ai unității.

BatraniFoto: pikrepo.com

Conform Centrului Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Dâmboviţa, 41 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Răcari. Este vorba despre 32 de vârstnici şi 9 angajați ai centrului.

Numărul cazurilor raportate în județul Dâmbovița a crescut astfel într-o zi de la 31 la 73.

Direcția de Sănătate Publică a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în 14 aprilie a început o anchetă epidemiologică preliminară la centru, ca urmare a confirmării cu COVID - 19 a unei persoane angajate, care la acel moment se afla în izolare preventivă la domiciliu.

Potrivit sursei citate, au fost recoltate 71 de probe - 52 de la persoanele asistate şi 19 de la salariaţi. În urma rezultatelor primite de la Institutul Matei Balş, în cursul serii de 16 aprilie, a rezultat că 32 din persoanele asistate şi 9 salariaţi au fost depistaţi pozitiv COVID - 19 fără să prezinte simptomatologia specifică infecţiei respiratorii acute.

"S-a dispus ca toate persoanele confirmate pozitiv, aflate în centru, să fie evaluate de un medic specialist boli infecţioase, în prealabil internării, conform protocolului specific situaţiei, la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Târgovişte, restul persoanelor cu rezultate negative rămânând în centru, în supraveghere clinică. Pentru o mai bună operativitate a fluxului de gardă s-a solicitat suplimentarea cu medici specialişti, la secţia de boli infecţioase, având în vedere numărul mare de pacienţi care urmau să ajungă. S-a dispus comasarea activităţii într-un singur pavilion, în care s-a făcut dezinfecţie terminală, intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie, utilizarea echipamentului de protecţie personală pe toată perioada de activitate şi respectarea măsurii de autoizolare", anunță DSP.

Instituția mai precizează că vineri a continuat testarea a 29 de angajați ai centrului aflați în autoizolare preventivă la domiciliu, în conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr. 8/2020.