Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut pentru prima dată la mai puţin de unu în Germania, în contextul în care prima economie din Europa a anunţat luni o relaxare progresivă a restricţiilor împotriva pandemiei, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Coronavirus in GermaniaFoto: RKI.de

Acest indicator, care măsoară numărul mediu de persoane contaminate de fiecare bolnav de COVID-19, a scăzut la 0,7, conform estimării publicate joi seară de Institutul Robert Koch, autoritatea federală însărcinată cu monitorizarea epidemiologică.

Cazurile de infectare cu noul coronavirus confirmate în Germania au crescut cu 3.380, ajungând la 133.830, relevă date publicate vineri de Institutul Robert Koch, potrivit Reuters. Este a treia zi consecutivă în care numărul de noi infectări se accelerează.

Numărul deceselor a crescut de asemenea cu 299, ajungând la 3.868, mai arată datele oficiale.