Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani care au nevoie de alimente, medicamente pentru boli cronice sau alte produse de primă necesitate ar fi urmat să fie sprijinite printr-un proiect al Observatorului Român de Sănătate, ONG condus de Vlad Mixich, și al Departamentului pentru Situații de Urgență. Ele urmau să fie contactate cu ajutorul unui robot telefonic și să li se adreseze un set de 10 întrebări-standard cu ajutorul cărora să fie identificate nevoile lor. Apoi, voluntarii ORS și ai DSU ar fi trebuit să urmărească îndeplinirea acestor nevoi de către autoritățile cele mai apropiate geografic de oamenii care au spus că au nevoie de ajutor. Proiectul "Robotul telefonic pentru monitorizarea la domiciliu a vârstnicilor în perioada epidemiei de SARS-CoV-2" a fost aprobat luni, 13 aprilie, printr-un Ordin al Ministerului Afacerilor Interne și al Departamentului pentru Situații de Urgență, fiind semnat de șeful DSU, Raed Arafat. O zi mai târziu, Ordinul a fost suspendat. La presiunea unor primari, spun sursele HotNews.ro.

TelefonFoto: Hotnews

Odată aprobat, proiectul, la care s-a lucrat pro bono timp de 3 săptămâni, ar fi urmat să fie funcțional în 2-3 zile, chiar la finalul acestei săptămâni, declară Vlad Mixich, președintele Observatorului Român de Sănătate, pentru HotNews.ro.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, cel a cărui semnătură apărea pe Ordin în ziua aprobării (13 aprilie) nu a putut fi contactat de HotNews.ro pentru precizări pe această temă.

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, mai ales cele care suferă de boli cronice, sunt cele mai expuse să dezvolte forme grave ale bolii, în cazul infecției cu noul coronavirus. Cele mai multe decese provocate de coronavirus, atât în țara noastră, cât și în alte țări, s-au înregistrat în rândul persoanelor din această categorie de vârstă.

Surse: Ordinul, retras la presiunea unor primari

Potrivit surselor HotNews.ro, proiectul "Robotul telefonic pentru monitorizarea la domiciliu a vârstnicilor în perioada epidemiei de SARS-CoV-2" a stârnit nemulțumirea unor primari din țară, în condițiile în care primăriile și instituțiile din subordinea lor, precum DGASPC-urile, ar fi trebuit, în mod normal, să ajute aceste persoane.

De altfel, proiectul a fost contestat public de Lia Olguța Vasilescu, deputat PSD și fost ministru al Muncii, care a acuzat că proiectul este derulat de "două ONG-uri care au legătura cu partide politice" și că Guvernul "vrea baza de date" pentru aceste două ONG-uri. Olguța Vasilescu a cerut chiar "retragerea urgentă a acestui ordin rușinos!"

Lia Olguța Vasilescu

De cealaltă parte, Vlad Mixich a arătat că "Am construit o echipă mare formată din medici, IT-işti, studenți la medicină, totul derulat în parteneriat cu instituțiile statului: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Secretariatul Guvernului şi STS, pe a cărui platformă va funcționa tot. E exemplul cel mai frumos de parteneriat public-societate civilă-privat într-o situație de criză."

Vlad Mixich a subliniat, de altfel, că "Toate datele sunt găzduite pe platforma STS la care nimeni din afară nu are acces."

Vlad Mixich mai spunea, ca reacție la acuzațiile Olguței Vasilescu, că "nu mai accept ca munca mea şi a atâtor oameni buni să fie batjocorită de politruci. Căci asta se întâmplă acum: muncim să ajutăm şi vine Lia Olguța Vasilescu şi murdăreşte. Şi vine acest personaj să murdărească implicarea voluntară a atâtor oameni acuzând că am vrea să furăm baze de date."

Vlad Mixich

"Robotul telefonic pentru monitorizarea la domiciliu a vârstnicilor în perioada epidemiei de SARS-CoV-2" este al doilea mare proiect în care Observatorul Român de Sănătate se implică pro bono în perioada pandemiei de coronavirus, după o campanie de informare desfășurată alături de Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență.

Observatorului Român de Sănătate (ONG care își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor si a serviciilor de sănătate) este condus de Vlad Mixich, expert în politici de sănătate și membru în conducerea Alianței Europene pentru Sănătate Publică.

Cum ar fi urmat să funcționeze concret proiectul "Robotul telefonic pentru monitorizarea la domiciliu a vârstnicilor în perioada epidemiei de SARS-CoV-2", potrivit lui Vlad Mixich:

  • Autoritățile locale ofereau Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență datele de contact ale persoanelor peste 65 de ani din județ. DSU încărca în platforma de apelare găzduită de STS numerele de telefon.

  • Persoanele erau apelate automat telefonic şi o voce înregistrată le adresa un set de 10 întrebări prin care erau identificate nevoile lor: medicamente, cumpărături esențiale, suport psihologic. Oamenii răspundeau verbal, prin Da sau Nu, nu era nevoie de niciun fel de cunoştințe digitale sau de sute de operatori. În funcție de nevoile exprimate de omul sunat, erau emise alerte pentru autoritățile competente.
  • Voluntarii Departamentului pentru Situații de Urgență şi Observatorul Român de Sănătate ar fi urmărit îndeplinirea acestor nevoi de către autoritățile cele mai apropiate geografic de oamenii care au spus că au nevoie de ajutor.

Ce prevedea Ordinul aprobat luni și suspendat marți:

  • Art. 1 Se aprobă proiectul "Robotul telefonic pentru monitorizarea la domiciliu a vârstnicilor în perioada epidemiei de SARS-CoV-2". Proiectul este dezvoltat în colaborare de către Observatorul Român de Sănătate (ORS), WiseVoice SRL și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
  • Art. 2 În cadrul proiectului, se va oferi asistență gratuită persoanelor mai vârstnice de 65 de ani, prin apelarea telefonică și adresarea unei serii de 10 întrebări, care vizează nevoile lor de sănătate fizică și psihică, precum și identificarea necesităților imediate de suport cu produse de primă necesitate (alimente, medicamente pentru boli cronice).

  • Art. 3 (1) Pentru apelarea persoanelor cu vârsta mai mare de 65 de ani, Primăriile vor pune la dispoziția Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență (CJSU) / Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), până la data de 15 aprilie 2020, evidența acestora și numărul de telefon de contact, obținute conform prevederilor Ordonanței Militare 2, art. 8. Listele cu persoanele și numerele de telefon vor fi trimise de CJSU / CMBSU pentru a fi centralizate la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, la adresa de e-mail raportari@dsu.mai.gov.ro.
  • Art. 3 (2) ORS și DSU vor recruta voluntari, care își vor desfășura activitatea la nivelul CJSU / CMBSU.
  • Art. 3 (3) Voluntarii vor primi zilnic o listă cu alerte, definite automat, în funcție de răspunsul persoanelor la întrebările adresate de robotul telefonic. În urma identificării persoanelor vulnerabile, voluntarii vor trimite lista către ofițerul de permaneță din CJSU / CMBSU și Primăriilor din localitățile vizate și vor anunța telefonic trimiterea.

  • Art. 3 (4) Primăriile au obligația de a ține evidența solicitărilor de asistență și de a raporta acțiunile întreprinse de către CJSU / CMBSU, unde datele vor fi puse la dispoziția voluntarilor desemnați, pentru centralizare și transmise la DSU, pe adresa de e-mail raportari@dsu.mai.gov.ro.
  • Art. 4 Prezentul ordin se transmite Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea implementării.
  • Ordinul era semnat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.