Tătaru: 19 cadre medicale de la Spitalul "Carol Davila", infectate cu coronavirus. Vor fi retestate

de I.H.     HotNews.ro
Joi, 16 aprilie 2020, 17:05 Actualitate | Coronavirus


Nelu Tataru
Foto: Agerpres
Nouăsprezece cadre medicale de la Spitalul de Nefrologie "Dr. Carol Davila” din București sunt infectate cu coronavirus și urmează să fie retestate, a anunțat joi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

"Erau 19 cadre medicale infectate la Carol Davila. Rămâne să evaluăm ca și testare, să vedem dacă se și confirmă aceste infecții, ca să putem să gestionăm atât ca personal medical, cât și ca funcționare a acestui spital.

Trebuie să ne gândim că aceste focare apar de la un pacient neidentificat, ori dintr-o scăpare a unor precauții din partea personalului medical - îmbrăcarea, dezbrăcarea unui echipament. Sau când ne considerăm mai în siguranță, în spațiile mai libere, unde credem că nu e un contact", a spus Tătaru, joi, într-un interviu pentru Digi 24.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a transmis că la Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", spital suport COVID-19 pentru pacienţii care au nevoie de dializă, "există suspiciuni privind existenţa unui număr restrâns de cazuri de infectare în rândul personalului medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalului".

"În acest moment, pentru a putea confirma sau infirma aceste suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, este în desfăşurare o anchetă epidemiologică şi are loc o retestare a personalului medical. În momentul în care vom dispune de informaţii certe privind existenţa unor cazuri de infectare a personalului de la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila, vom reveni prompt pentru a asigura o informare corectă a opiniei publice", a transmis Administraţia Spitalelor Bucureşti. Spitalul "Dr. Carol Davila" se află în administrarea Primăriei Capitalei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2613 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    retestate.... (Joi, 16 aprilie 2020, 18:12)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... sau arestate?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by