Trebuie să ne obișnuim să "conviețuim" încă două sezoane cu acest virus, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Potrivit acestuia, ar mai putea fi un vârf al epidemiei de coronavirus în toamnă, dar nu de amploarea celui de acum.

Testare coronavirus in laboratorFoto: Profimedia Images

"Trebuie să ne obișnuim să conviețuim încă două sezoane cu acest virus. Nu vom avea aceeași manifestare. O parte din populație se va imuniza, o parte va respecta niște precauții pentru că venim de pe o pandemie cum nu a mai fost. (...) Depinde de noi dacă o vom transforma într-o simplă gripă sezonieră și să vină un moment când vom stabiliza un virus din care să putem face un vaccin", a declarat ministrul Sănătății, într-un interviu pentru Digi 24.

El a spus că ar mai putea fi un vârf în toamnă, dar nu de amploarea celui de acum.

Dacă nu respectăm precauțiile, după Paște putem să avem un vârf de 20.000 de cazuri

Ministrul Sănătății a averizat din nou că nerespectarea măsurilor de izolare în perioada sărbătorilor de Paște poate duce la până la 20.000 de cazuri de îmbolnăvire.

"În condițiile în care vom avea transmitere accentuată în comunitate, putem merge și la mai multe cazuri: 15.000, putem merge și pe 20.000 dacă nu avem acele precauții. Mențin ce am spus: izolare. Rămâne acel timp în care vom vedea o stagnare și vom vedea mai puține cazuri noi de la o zi la alta. Atunci ne putem gândi la o ameliorare a restricțiilor.", a mai spus Nelu Tătaru.

După 15 mai ar putea fi o scădere a numărului de cazuri noi de la o zi la alta

Potrivit ministrului Sănătății, după 15 mai s-ar putea înregistra o scădere a numărului de cazuri noi de la o zi la alta.

"Am spus de la început ca vom fi pe un vârf la 7-10 zile după Paște, atunci trebuie să știm că acest vârf se va duce mai târziu și va fi mai abrupt, după ce facem în aceste zile. Menținem izolarea, distantarea, atunci putem avea același parcurs pe care îl avem acum, până în 20-25 aprilie, urmând ca după cele 7-10 zile de după Paști, să putem vedea o stagnare ca număr de cazuri noi și poate după 15 mai o scădere a numărului de cazuri noi de la o zi la alta, urmând ca după 1 iunie să vorbim și de altceva", a afirmat Tătaru.

El a atras atenția că suntem într-un moment în care înca mai există focare noi.