Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat îi avertizează pe români că nu trebuie să relaxeze măsurile de protecție și de distanțare socială atât de sărbători dar și în următoarele trei-patru săptămâni. Arafat spune că trebuie să luăm în calcul o revenire a epidemiei în toamnă și să fim pregătiți în acest sens.

Foto:

Arafat a declarat într-o intervenție la Digi24 că dacă nu respectăm regulile acum, peste 7-14 zile vom avea mai multe cazuri de îmbolnăviri și morți. Acesta spune că cel mai important în acest moment este să nu renunțăm la măsurile impuse de autorități.

"Acum poate începe o scădere a cazurilor, iar la toamnă să crească din nou. Trebuie să luăm în calcul și această variantă și să fim pregătiți”, a declarat secretarul de stat la Digi24.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență insistă să nu mergem în vizită de sărbători și să stăm acasă pentru că riscăm să ne confruntăm cu o explozie de cazuri în următoarele două săptămâni.