O femeie de 106 ani, despre care se crede că este cel mai în vârstă pacient din Marea Britanie, a reușit să învingă noul coronavirus și a fost externată din spital, relatează Reuters.

Coronavirus in Marea BritanieFoto: Profimedia Images/Alamy

Connie Titchen, o stră-străbunică din Birmingham, centrul Angliei, s-a luptat cu noul coronavirus peste două săptămâni, iar medicii i-au dat adeverință că poate ieși din spital.

”Mă simt foarte norocoasă că am învins acest virus”, a spus Titchen. ”Abia aștept să îmi văd familia”, a adăugat ea.

Titchen, care s-a născut în 1913 și a prins ambele războaie mondiale, a fost internată în spital la mijlocul lunii martie fiind suspectă de pneumonie. Ulterior, ea a fost diagnosticată cu COVID-19.

”Cred că secretul vârstei sale înaintate este că este activă fizic și foarte independentă. A avut o operație la șold în decembrie și în 30 de zile mergea din nou. Este minunată și știu că toată familia abia așteaptă să o vadă. Are câțiva fani”, a spus nepoata sa, Alex Jones, 40 de ani.

”A fost fantastic să o văd pe Connie vindecându-se. A fost minunată și am făcut tot ce am putut mai bine pentru ca ea să își recupereze sănătatea”, a spus asistenta Kelly Smith, care a avut grijă de Connie.