Tătaru, despre riscul extinderii epidemiei în țară: Avem o diasporă mare şi transmitere accentuată în anumite focare

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 14 aprilie 2020, 23:38 Actualitate | Coronavirus


Nelu Tataru
Foto: AGERPRES
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că un eventual risc mai ridicat de extindere a pandemiei în România este legat de diaspora „destul de importantă” şi de transmiterea locală accentuată din anumite focare.

Ministrul s-a referit, marţi seară, la faptul că publicaţia Forbes a plasat România pe locul 10 în lume din punctul de vedere al gradului de risc de extindere a pandemiei şi pe locul patru în Europa, după Italia, Spania şi Franţa, relatează Agerpres.

„Fiindcă avem o diasporă destul de importantă, pentru că am avut o transmitere locală accentuată în anumite focare, pentru că avem de gestionat un sistem sanitar care are mult în spate de peste 30 de ani, şi când mă refer mult înseamnă deficite, pentru că avem o populaţie care trebuie să respecte anumite condiţii şi eu sper să le respecte”, a declarat Nelu Tătaru, într-o emisiune la B1 TV, unde a fost întrebat de ce crede că România a fost plasată în acest top al Forbes.

Cu privire la testările în rândul personalului medical, ministrul a spus că în cursul zilei de miercuri se va discuta despre testarea periodică, cel târziu la şapte zile.

„În toate protocoalele în care am spus cine poate fi testat, am inclus tot ce înseamnă infecţii respiratorii, fără o legătură cu coronavirus, tot ce înseamnă persoane instituţionalizate, tot ce înseamnă simptomatologie la persoanele care acordă asistenţă medicală, la corpul medical. O discuţie avem mâine în Comisia Ştiinţifică, inclusiv despre testarea periodică a personalului medical asimptomatic, cel puţin la şapte zile, pentru a putea proteja corpul medical”, a spus ministrul Sănătăţii.

Tătaru a mai menţionat că este în lucru şi evaluarea achiziţiilor din această perioadă, inclusiv cele făcute de Unifarm, pentru a se stabili dacă au fost corecte.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2596 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by