Țările din toată lumea au reacționat încă de la începutul pandemiei de coronavirus crescând numărul paturilor de terapie intensivă și achiziționând sau mărind producția de ventilatoare pulmonare, scrie marți Recorder.ro, relatând că și în România a funcționat, până de curând, o fabrică specializată în producerea unor astfel de echipamente: Întreprinderea Tehnică Medicală (ITM). Ironia face ca, după o sută de ani de activitate, această fabrică să se închidă chiar acum, când spitalele au nevoie disperată de echipamente, notează publicația citată.

Ventilator medicalFoto: Nicola Marfisi/AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia

România așteaptă cu înfrigurare vârful pandemiei, care va lovi după Paști, iar principala îngrijorare este lipsa acută de ventilatoare pulmonare fără de care bolnavii de COVID-19 aflați în stare gravă nu pot supraviețui. Conform datelor oficiale, România dispune de aproximativ 1.700 de ventilatoare, în timp ce Germania, de exemplu, are 30.000.

În ultimele săptămâni, Guvernul României a anunțat că vrea să achiziționeze câteva sute de ventilatoare pulmonare, dar, în lipsa unui producător autohton, e nevoit să se bazeze exclusiv pe importuri. Iar importurile sunt, pentru moment, sistate pentru că țările producătoare au ele însele nevoie de aceste echipamente pentru a-și proteja propriii cetățeni. Zilele trecute, o livrare de 400 de ventilatoare pe care România le comandase din mai multe țări a fost anulată.

În tot acest timp, la Întreprinderea Tehnică Medicală din București s-a pus lacătul pe ușă. Cei 11 angajați care mai rămăseseră după o lungă agonie a acestei întreprinderi, considerată cândva de importanță strategică, au fost trimiși acasă. Motivul: lipsa de comenzi. Citește întreg materialul pe Recorder.ro