Protocol nou: Pacienții cu coronavirus vor purta brățară de identificare. Ce se întâmplă în cazul decesului și ce trebuie să facă rudele

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 12 aprilie 2020, 14:53 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Romania
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Ministerul Sănătăţii a emis un nou ordin pentru protocolul în caz de deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Acesta explică și modul în care vor fi înmormântați cei decedați și stabilește ce au de făcut rudele celor care mor de COVID-19, transmite Mediafax.

Ministrul Sănătăţii a emis un nou ordin pentru aprobarea Protocolului specific privind managamentul după decesul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Protocolul prevede reguli stricte pentru angajaţii firmelor de pombe funebre, dar şi o procedura rapidă pentru înmormântarea celor decedaţi după ce au fost infectaţi cu noul virus.

”În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia cadavrului pentru a confirma diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator nu mai este necesară, este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase”, se arată în Ordinul 570, publicat în Monitorul Oficial.

Certificatul de deces va fi completat şi eliberat de medicul curant al pacientului din secţia de spital. Protocolul se aplică şi următoarelor cazuri de deces: persoanelor aflate în izolare la domiciliu şi persoanelor aflate în carantină, în evidenţa direcţiilor de sănătate publică sau a altor instituţii ale statului.

În aceste situaţii medicul de familie este cel care eliberează certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului.

Pacienţii cu Covid primesc brăţări de identificare, se arată în ordin.

"În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate", se mai arată în Ordinul 570.

Rudele vor fi anunţate telefonic în legătură cu decesele. "Aparţinătorii vor fi informaţi telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe şi despre survenirea decesului. În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru aparţinătorii care locuiesc la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale", potrivit noului Protocol specific.

Totodată, în document scrie că ieşirea aparţinătorului din izolare sau carantină pentru confirmarea decesului nu este permisă. Mai mult, dacă aparţinătorul sau delegatul acestuia nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. În această situaţie, asistentul social sau o persoană delegată în acest sens din unitatea medicală va anunţa de urgenţă serviciul social de pe lângă primăria locală şi va declara decesul la oficiul de stare civilă.

Persoana decedată va fi transportată de la spital la morgă în saci impermeabili dubli.

”Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Personalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă cadavrul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie”, potrivit Ordinului 570.

Protocolul stabilește și ce au de făcut rudele celor care mor de COVID-19. Astfel, potrivit Protocolului, echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.

Aparţinătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament de protecţie de unică folosinţă. Au nevoie de un halat de unică folosinţă, de o mască facială, botoşi, dar şi mănuşi. Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie.

În caz de identificare pozitivă vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special.

În Protocol mai scrie că înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Familia sau reprezentanţii autorităţilor publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul. Nu în ultimul rând, în Ordinul 570 scrie clar că se pot face autopsii medico-legale numai în cazurile de suspiciune/confirmate cu noul coronavirus, însă, doar pe baza ordonanţei emise de organele de cercetare penală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















25202 vizualizari

  • -1 (23 voturi)    
    asta miroase a bataie de joc (Duminică, 12 aprilie 2020, 15:36)

    TrickyWicky [utilizator]

    Mortul stranuta sau scapa fluide ?
    O bataie de joc !!!
    • -3 (11 voturi)    
      ..celor confirmati cu Covid sa le puna bratari... (Duminică, 12 aprilie 2020, 20:15)

      Fileu_de_Poveste [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      si, daca cineva se apropie de ei, ei sa strige, ca si in antichitate : "Necurat, necurat!"
    • +2 (8 voturi)    
      de ce? (Duminică, 12 aprilie 2020, 20:36)

      zgubilitix [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      sunt religii unde inmormantarea se face in maxim 1 zi de la deces - si asta are la baza criterii igienico-sanitare, dar imbracate in religie. nimeni nu consdera nepotrivit asta.
    • +3 (7 voturi)    
      La partea cu "scapa fluide" (Duminică, 12 aprilie 2020, 23:24)

      DanIonita1 [anonim] i-a raspuns lui TrickyWicky

      da.... sunt confirmari de imbolnavire la inmormantari exact de la decedat.
  • +7 (27 voturi)    
    "Autopsia cadavrului nu mai e necesara" (Duminică, 12 aprilie 2020, 15:38)

    xolv [utilizator]

    deci gata, s-a rescris medicina legala. Taota lumea moare de Covid acum.
    • -1 (21 voturi)    
      Mi se pare o masura buna (Duminică, 12 aprilie 2020, 17:29)

      TheFreeOne [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      De ce toata ziua buna ziua taiem cadavre?
      "Let them go gracefully!".
      Poate doar in situatii rare ar trebui facuta aceasta procedura...

      Si mai e ceva, legat de moaste.
      Nu va mai inchinati la ele.
      Bagati-le in pamant cand posesorul moare (sau trece la cele vesnice), si vedeti-va de viata !!!
    • 0 (0 voturi)    
      Din păcate COVID are prioritate.La moarte. (Luni, 13 aprilie 2020, 15:40)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Dacă mai ai și alte boli,nuapuci să mori din cauza lor pentru-că vine COVID și ser bagă în față.Este lipsit de maniere COVID ăsta.După ce că nu are tratament,vaccin,proceduri,vrea să ia toți morții în numele lui.Așa are sarcină de la Scaraoțchi.
  • +15 (21 voturi)    
    Bratara (Duminică, 12 aprilie 2020, 15:38)

    briciu [utilizator]

    Trebuia pusa hotilor inainte de pandemie dar nici acum nu e tarziu cred ca s ar umple Parlamentul si Guvernul de bratari !!
  • +4 (24 voturi)    
    Unde traim!? (Duminică, 12 aprilie 2020, 15:54)

    risk_mdm [utilizator]

    Deci sa inteleg ca daca ai coronavirus in analize si eu vin si te impusc, sau te intoxic cu ceva, scap basma curata?! Inca o data, eu asta deduc din ce scrie aici:

    ”În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia cadavrului pentru a confirma diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator nu mai este necesară"

    Se da drumul la abuzuri demult uitate...
    • +4 (12 voturi)    
      N-ai citit pana la sfarsit? (Duminică, 12 aprilie 2020, 17:50)

      mynickname [utilizator] i-a raspuns lui risk_mdm

      "se pot face autopsii medico-legale numai în cazurile de suspiciune/confirmate cu noul coronavirus, însă, doar pe baza ordonanţei emise de organele de cercetare penală."
    • +2 (14 voturi)    
      Alo , persoana e internata in spital , (Duminică, 12 aprilie 2020, 18:13)

      kokos [utilizator] i-a raspuns lui risk_mdm

      n-ai cum sa o impusti sau intoxici.
  • -2 (26 voturi)    
    nu stiam (Duminică, 12 aprilie 2020, 16:32)

    bobo2 [utilizator]

    ca se ia si de la morti, probabil cand stranuta...
    • +5 (11 voturi)    
      ..se ia.. ca si de pe alimente (Duminică, 12 aprilie 2020, 20:13)

      Fileu_de_Poveste [utilizator] i-a raspuns lui bobo2

      (poate cea mai nepotrivita comparatie)
  • -9 (15 voturi)    
    discriminare pe fata (Duminică, 12 aprilie 2020, 17:38)

    alfa1 [utilizator]

    o bataie de joc este de neacceptat asa ceva
  • -6 (18 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 12 aprilie 2020, 17:47)

    [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      Un medic ia zis monstru. (Luni, 13 aprilie 2020, 15:47)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui

      Vorbea despre COVID.Monștrii nu trebuie stârniți.Trebuie lăsați să moară odată cu mortul.
  • +10 (16 voturi)    
    in sfarsit (Duminică, 12 aprilie 2020, 19:03)

    Zaph [utilizator]

    masuri luate dupa doua luni de la inceperea pandemiei. mai bine decat deloc. trebuiau bratari si celor intrati in tara pe la punctele de frontiera, sa fie mai usor de identificat cine ajunge pe la spitale mai tarziu, fara declaratiile lor.
    • 0 (8 voturi)    
      Tu ai vrea cip-uri (Luni, 13 aprilie 2020, 2:19)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Zaph

      It won’t happen, ca nu s-ar mai justica Militia si Armata pe strazi!
      • -2 (2 voturi)    
        Cip-uri (Luni, 13 aprilie 2020, 8:28)

        robyzs [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        Ai fi uimit dar ai scris acest comentariu de pe un dispozitiv calculator/telefon care are cip-uri.
  • 0 (12 voturi)    
    clar (Duminică, 12 aprilie 2020, 20:09)

    srpc [utilizator]

    a murit de infarct, AVC sau insuficienta cardiaca, dar daca a fost si pozitiv la virus cauza e obligatoriu virusul; uite-asa cresc raportarile ca recolta ceausista
  • +6 (14 voturi)    
    aha! (Duminică, 12 aprilie 2020, 21:49)

    Codruta N [utilizator]

    Deci merge omu' in spital cu o peritonita, o insuficienta cardiaca, un blocaj renal sau alta chestie, ia infectia DIN SPITAL (asa cum s-a intamplat la Suceava si in alte parti) si astia nu mai fac autopsie, ca sa acopere neglijantza criminala, malpraxisul samd.!!
    Misto gaselnita! >:
    • +1 (1 vot)    
      Genial,negenial. (Luni, 13 aprilie 2020, 15:55)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Cine te-a pus să te îmbolnăvești?Groaznic dar adevărat.Îmi amintesc cum ,cu vreo 3-4 ani în urmă am făcut un AVC în ajunul Crăciunului.Nesimțit mai mare ca mine nu exista atunci!Să te îmbolnăvești când toată lumea ,deci și medicii,este plecată în vacanță.Întâmplător găsesc deschis la un cabinet de oftalmologie-mi se înroșise ochiul stâng și-mi spune doctorița că am AVC.Îi zic că știu,dar nu am găsit nici-un medic de specialitate și fiind și ochiul afectat,poate știe un tratament.Nu știa și noroc că a fost o formă ușoară.Când au venit medicii din vacanță,după Bobotează eram vindecat.Urmez tratament și acum și mă feresc.Cât pot.Sper să nu mă întâlnesc cu COVID.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by