Spania a anunțat încă 619 decese cauzate de coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanțul total al victimelor ajungând astfel la 16.972, transmite Reuters. Este o creștere ușoară față de 510 decese raportate sâmbătă, cea mai scăzută rată înregistrată din 22 martie.

Test pentru coronavirus - COVID-19Foto: Profimedia Images /Hector RETAMAL/AFP

În același timp, numărul total al îmbolnăvirilor a crescut și el de la 161.852 la 166.019 în condițiile în care Spania are o populație de 47 de milioane de locuitori care rămân în continuare în carantină, deși unii angajați din domenii considerate neesențiale au primit permisiunea de a se întoarce la muncă.