Direcţia de Sănătate Publică Bihor a decis să aplice o nouă strategie de prevenţie a răspândirii Covid 19 şi anume, să facă testare comunitară. Metoda de testare comunitară creşte volumul, viteza şi eficienţa depistării persoanelor infectate cu Covid-19, susțin cei de la DSP Bihor.

Testare coronavirus in laboratorFoto: Profimedia Images

"Începând de ieri, 9 aprilie, în judeţul Bihor se aplică o nouă strategie de prevenţie, prin testarea comunitară. Metoda de testare comunitară creşte volumul, viteza şi eficienţa depistării persoanelor infectate cu Covid-19 şi vine în completarea procedurilor în vigoare, care se bazează pe testarea individuală, având un ritm de depistare mai lent", explică Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, potrivit ebihoreanul.ro.

Testarea colectivă se face prin recoltarea de probe - de secreţii nazofaringiene - de la zeci de persoane care apoi sunt amestecate, printr-o procedură specifică de laborator. Dacă rezultatul e negativ, înseamnă că niciuna dintre ele nu are virusul, susțin aceștia.

Iniţiativa aparține laboratorului Spitalului Judeţean din Oradea și a fost acceptată de către Direcția de Sănătate Publică locală.

Autoritățile local susțin că strategia a fost reluată din Israel unde a fost "aplicată cu succes" în prevenţia Covid-19 dar nu precizează câte teste de tip "pooling" se vor face pe zi şi nici care sunt primele comunităţi din Bihor vizate, transmite ebihoreanul.ro.

În Bihor, pe 10 aprilie, se aflau în carantină 1.380 de persoane, potrivit autorităților locale.