Primarul unei comune sucevene aflate în carantină totală a eliberat adeverințe pentru cei care voiau să plece la muncă în străinătate, relatează Mediafax. Pe acte scrie că posesorul nu apare în baza de date a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava ca fiind izolat acasă sau în carantină.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ziarul Adevărul a relatat vineri că scandalul celor 2.000 de români care, în plină pandemie de coronavirus, s-au înghesuit pe Aeroportul din Cluj ca să plece la muncă în Germania, are ecou şi la Suceava, întrucât printre pasageri s-a aflat şi un grup de câteva zeci de persoane din comuna carantinată Pătrăuţi.

Sătenii aveau asupra lor nişte adeverinţe eliberate de Primăria Pătrăuţi prin care demonstrau că nu se regăsesc în evidența autorităților locale ca fiind izolaţi la domiciliu sau în carantină instituţionalizată.

Potrivit documentului, prezentat de Adevărul, adeverința a fost eliberată „spre a-i servi susnumitului/ei pentru munca sezonieră în UE”.

Contactat de corespondentul Mediafax, primarul comunei Pătrăuţi, Adrian Isepciuc, a spus că a eliberat aproximativ 30 de adeverințe.

El a spus că documentele i-au fost cerute de localnici pentru a fi prezentate angajatorilor din Germania și Olanda.

Primarul a mai spus că adeverințele nu aveau rolul de a-i ajuta pe posesorii lor să iasă din carantină sau să călătorească pe distanțe mari.

„Adeverințele erau pentru angajator, ei mi-au spus că le-au fost solicitate de angajatori. Angajatorii doresc să știe dacă persoanele au fost sau nu în carantină. Eu nu le-am spus că pot pleca în Germania cu adeverința asta, că pot ieși din carantina, nu am zis nimic despre Covid-19. Nici nu mi-au spus unde pleacă. Eu am eliberat vreo 30 de adeverințe, dar nu le-am spus că pot trece prin filtrele Poliției cu aceste documente”, a declarat Adrian Isepciuc.

Comuna Pătrăuţi este formată în proporție de 45% dintr-o populație de etnie romă. În fiecare an, romii pleacă la muncă în străinăte, fiind preferate locurile de muncă sezoniere.

Conform legii, cetățenii din localitățile aflate în carantină nu au dreptul să plece la muncă în alte zone. De asemenea, primarii nu au dreptul să acorde documente de călătorie sau de liberă trecere pentru cetățenii aflați în carantină.