Noul director al Spitalului Suceava, colonelul Daniel Derioiu, a explicat, într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (MApN) că, alături de echipa sa, „muncește de dimineața până seara târziu”, adăugând că se gândește în fiecare zi la familia sa.

Colonelul DerioiuFoto: Captura Facebook

Colonelul Daniel Derioiu, directorul Spitalului Județean Suceava, a declarat într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a MApN că dorește ca în perioada în care este detașat la Suceava să ajute populația să depășească această perioadă, transmite Mediafax.

„Am primit această veste și ordinul de a mă deplasa în sprijinul populației din Suceava și cu emoție și cu dorința de a da tot ce e mai bun din mine și din experiența pe care am acumulat-o în aceste misiuni și exerciții în coaliția nord-atlantică, pentru a ajuta populația locală, care este greu încercată și pe semenii mei medici care au fost supuși la încercări cumplite pe perioada aceasta”, a declarat col. Daniel Derioiu.

Acesta susține că îl motivează dorința de a ajuta și de a pune la dispoziție toate cunoștințele și puterea sa de muncă.

„Rezistăm, deocamdată suntem bine, suntem plini de adrenalină, muncim de dimineața până seara târziu în aceste combinezoane de protecție pe care le purtăm pentru a fi protejați în mediul contaminat. Urmează acum să intrăm în zona secțiilor care găzduiesc pacienți contagioși, să facem recunoașteri pentru noi circuite epidemiologice, pentru a implementa aceste circuite în cursul zilei de astăzi. Din tura următoare dorim să facem ca acest spital să redevină funcțional, pentru că pacienții și sucevenii se uită la noi cu speranță și nu dorim să le amăgim așteptările”, a precizat noul manager al Spitalului Județean Suceava.

Daniel Derioiu se gândește la familia sa în fiecare zi.

„Am lăsat acasă o familie minunată, o fiică și pe soția mea, care sper că sunt bine și pe această cale le transmit cele mai bune gânduri și dragostea mea imensă”, a mai precizat medicul militar.

Acesta face și un apel către toți colegii săi din sistemul sanitar, spunându-le să fie alături de pacienți și de populație. „Este un efort colectiv, un efort supraomenesc și trebuie să avem conștiința împăcată că după ce trece această perioadă dificilă am făcut tot ce am putut, tot ce ne-a stat în putere și toate cunoștințele noastre și am salvat cât mai multe vieți și am redus suferința cât mai multor concetățeni de-ai noștri”, a explicat col. Daniel Derioiu.

Daniel Derioiu era, înaintea detașării la Suceava, director medical la Spitalul Militar Braşov. Acesta a intrat în armată în 1993, iar in 1999 a absolvit Institutul Medico-Militar București. Medicul are specializări în China și a fost plecat de două ori în misiune în teatrele de operații din Afganistan. În 2019 a participat la cel mai mare exercițiu de medicină militară organizat de NATO - Vigorous Warior 2019, unde a condus un spital militar ROL3.