Ministrul Economiei: 4-5 echipe lucrează pentru a produce ventilatoare în România; producția ar putea începe în câteva săptămâni

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 10 aprilie 2020, 0:33 Actualitate | Coronavirus


Virgil Popescu
Foto: StartupCafe.ro
Un număr de patru-cinci echipe lucrează, separat, pentru a produce ventilatoare în România şi în câteva săptămâni ar putea începe producţia în ţara noastră, a declarat, joi seara, ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunță Agerpres.

„Eu cred că până acum a fost o direcţie strategică greşită a economiei româneşti să nu avem în ţară un producător de echipamente medicale, precum acest ventilator care este vital nu numai în tratarea acestui coronavirus, a acestei pandemii, cât practic este necesar în orice spital din România. Eu sunt optimist, se lucrează, cred că sunt 4-5 echipe în România care lucrează separat. La mine se strâng mai multe informaţii de la aproximativ toate echipele”, a spus ministrul la Digi 24.

Potrivit acestuia, Dacia-Renault, împreună cu Ford şi mai multe companii din orizontala industriei auto, lucrează pentru a produce un ventilator mecanic. Mai există şi un grup la Academia Tehnică Militară care lucrează, "şi lucrează foarte bine" şi va produce un ventilator de concepţie românească.

„Dacia încearcă să producă un ventilator cu ajutorul unui producător de ventilatoare. Academia Tehnică Militară va produce, dacă va reuşi şi sper să reuşească, un ventilator care este producţie românească”, a explicat ministrul Economiei.

El a menţionat şi ventilatorul care n-a fost încă omologat, a fost produs ca şi prim echipament şi în continuare se lucrează la îmbunătăţirea lui la grupul de la Timişoara, de asemenea, împreună cu o parte din industria auto.

„Mai este la Târgu Mureş un alt grup de inventatori care au făcut deja un test pe plămânul artificial. E în procedura de omologare şi trebuie să-i facă alte ajustări pentru a putea fi omologat. Şi mai există, de ceva timp, dar mai nou în discuţie, un producător român, n-aş vrea să-i dau încă numele, în Bucureşti, care lucrează la o concepţie românească de ventilator care poate fi folosit atât în spitale, în zona de ATI, legat la instalaţia de oxigen a spitalului, cât şi separat, cu o instalaţie de oxigen la patul oricărui bolnav”, a precizat Popescu.

Acesta a subliniat că este în fiecare zi în contact cu toţi cei care încearcă să facă ventilatoare.

„Nu este uşor, pentru că vorbim de viaţa unui om şi vrem să fim siguri. De aceea şi cei din armată care omologhează vor să fie absolut siguri că acest ventilator produs va ajuta la salvarea vieţii şi va fi omologat. Sunt medici ATI-işti care lucrează cu fiecare echipă, medici buni care le spun şi le împărtăşesc din problemele cu care se confruntă un medic ATI-ist în momentul în care are un ventilator la dispoziţie. Nu vreau să dau pronosticuri. Eu sunt convins că vom avea cât de curând un ventilator concepţie românească în România, după care va trebui să ne gândim foarte serios şi să avem şi o producţie românească de ventilatoare. Eu cred că este vorba de săptămâni”, a mai afirmat ministrul Economiei.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4182 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Așa da (Vineri, 10 aprilie 2020, 0:46)

    Traian2015 [utilizator]

    Deșteaptă te Române
  • +1 (5 voturi)    
    Oooo, ce frumooos...d-le ministru.... (Vineri, 10 aprilie 2020, 1:00)

    Olyx [utilizator]

    vom avea ventilatoare produse in tara...Si cand va fi inundata(!) piata romaneasca de ventilatoarele scumpe ale celor de la Dacia si Ford, putem face pariu ca statul roman va apela tot la...chinezi ? Sau, de ce nu, de la coreenii de la KIA ( din Slovacia )...Ca mata, adica statul, esti obligat sa cumperi de unde e mai ieftin, nu-i asa ?...
  • +2 (2 voturi)    
    Technosoft (Vineri, 10 aprilie 2020, 1:12)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    Vezi dom' ministru ca sunt niste baieti destepti pe Paduretu 50, va pot ajuta mult la partea fina...
  • 0 (0 voturi)    
    Clar (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 9:52)

    Razvan002 [utilizator]

    In sfarsit ar trebui sa se trezeasca si statul si sa pastreze producatori romani in zonele cheie ca sa aiba la cine sa apeleze in cazuri de criza. Producatori de tehnica medicala, de energie, de vaccinuri (vezi institutul Cantacuzino) si asa mai departe. Dar, cu Veorica, Drahnea si muti alti inaintasi demni de filmele cu Stan si Bran unde puteam ajunge?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by