Italia îşi închide porturile pentru navele cu migranţi din cauza epidemiei de coronavirus

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 8 aprilie 2020, 23:53 Actualitate | Coronavirus


Nava migranti
Foto: Facebook
Porturile italiene nu pot fi considerate sigure din cauza epidemiei de Covid-19 şi nu vor permite navelor care au salvat migranţi să acosteze, a decretat guvernul de la Roma, potrivit agenției AFP, citează Agerpres.

Decizia a fost luată marţi seara târziu, după ce o navă operată de organizaţia neguvernamentală germană Sea-Eye a salvat 150 de persoane în largul coastelor Libiei şi s-a îndreptat spre Italia.

„Pe întreaga durată a stării sanitare de urgenţă la nivel naţional pe fondul propagării Covid-19, porturile italiene nu pot garanta condiţiile necesare pentru ca ele să fie catalogate şi definite ca locuri sigure”, menţionează ordinul guvernului italian.

Situaţia de urgenţă naţională urmează să expire în Italia la 13 aprilie, dar termenul ar putea fi prelungit.

Ordinul emis marţi a fost semnat de miniştrii de interne şi transporturilor, precum şi de ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, care provine dintr-un partid de stânga ce a susţinut întotdeauna campaniile pentru protecţia migranţilor şi operaţiunile caritabile.

După o relativă acalmie în ceea ce priveşte sosirile de migranţi din Africa, cifrele au început să crească din nou în primele două luni ale anului, pentru a scădea brusc în luna martie, când Italia a fost lovită puternic de epidemia de Covid-19.

În total, 17.127 de persoane au decedat în Italia din cauza epidemiei generate de noul coronavirus, cel mai ridicat bilanţ al deceselor la nivel mondial, în timp ce 135.586 cazuri au fost confirmate de când s-a declanşat epidemia la 21 februarie.

Navele organizaţiilor neguvernamentale, care patrulează cu regularitate în largul coastelor libiene încercând să salveze migranţi de pe ambarcaţiunile fragile, se retrăseseră iniţial din Marea Mediterană la începutul crizei sanitare, dar nava Alan Kurdi a organizaţiei Sea-Eye a revenit în regiune săptămâna trecută.

„Chiar şi atunci când viaţa în Europa aproape că s-a oprit, drepturile omului trebuie protejate”, a scris organizaţia neguvernamentală respectivă marţi, într-o postare pe Twitter, anunţând că a salvat 150 de persoane. „În prezent, oaspeţii noştri au nevoie de un port sigur”, spune acest ONG.

Într-o declaraţie separată, organizaţia a cerut Germaniei să primească migranţii. „Înainte de toate, nava circulă sub pavilion german”, a declarat organizaţia, adăugând că Berlinul tocmai a reuşit să repatrieze 200.000 de cetăţeni blocaţi peste hotare din cauza coronavirusului.

„Cu siguranţă, trebuie să fie de conceput şi posibil din punct de vedere uman trimiterea unui avion pentru 150 de persoane care caută protecţie în sudul Europei pentru a le evacua imediat”, susţine organizaţia neguvernamentală germană.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















791 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    cam tarziu, tovarashi... (Joi, 9 aprilie 2020, 2:58)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... masura asta trebuia luata de ani de zile. noo?
  • +1 (1 vot)    
    Sparanghel (Vineri, 10 aprilie 2020, 17:54)

    K-Man [utilizator]

    Poate se ofera Germania sa-i aduca la cules sparanghel. Stiti cati migranti veniti de acum doi ani in Germania lucreaza in agricultura? ZERO va spun de pe surse


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by