​În perioada 16 martie - 6 aprilie, numărul solicitărilor telefonice la linia gratuită dedicată seniorilor, "Telefonul Varstnicului" s-a dublat față de perioada anterioară, atingând în unele zile chiar 100 de interacțiuni cu persoane vârstnice. Din totalul apelanților ultimelor săptămâni, 66% sunt femei. Când vine vorba de mediul din care apelează, 80% sunt din orașe mari, inclusiv București, știut fiind faptul că în mediul urban singurătatea este mai accentuată.

TelefonFoto: Hotnews

Aproape jumătate dintre cei care au apelat la Telefonul Vârstnicului sunt oameni care locuiesc singuri (44%).

Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00. Linia poate fi accesată și de persoanele care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă în care se află o persoană în vârstă. De la lansarea proiectului, în octombrie 2015, au fost înregistrate peste 41.000 de interacțiuni telefonice, inițiate de aproape 7.800 de apelanți unici.

De la intrarea în vigoare a stării de urgenţă a crescut progresiv numărul apelanților noi, care solicită pentru prima dată sprijinul prin intermediul liniei telefonice speciale. Numărul total de apeluri primite în perioada menționată depășește 1.123 de interacțiuni, iar numărul de beneficiari noi a ajuns la 384 de persoane.

Mai mult de atât, pandemia de Covid-19 a modificat topul nevoilor exprimate de vârstnici, fiind puși în fața unor noi provocări pentru care caută soluții în cercul lor social sau, în cazul celor singuri, în comunitate. Cumpărături livrate acasă, sprijin material, servicii practice la domiciliu, informații utile, sprijin moral și consiliere psihologică sunt în topul motivelor pentru care seniorii au apelat în aceste zile la Telefonul Vârstnicului.

Serviciul este un proiect social al Fundației Regală Margareta a României, inițiat în urmă cu patru ani.

"Înainte de pandemie, îi încurajam pe vârstnici să fie activi, îi direcționam spre cluburi de seniori și activități de voluntariat. Acum, însă, le găsim soluții pentru a-și rezolva de la distanță problemele, direcționându-i spre rețele de voluntari care asigură cumpărături la domiciliu sau diverse resurse disponibile în comunitatea lor. Le explicăm cum să își plătească facturile online sau de pe telefon ori îi sfătuim să apeleze la un vecin sau la o rudă de încredere - totul pentru ca ei să rămână în siguranță în casă", a declarat Roxana Molocea, coordonator al proiectului Telefonul Vârstnicului.