Rinat Maksyutov, șeful Centrului de Virologie și Biotehnologie Vector, i-a transmis marți președintelui Vladimir Putin că laboratorul său este pregătit să înceapă testarea pe oameni a unor vaccinuri împotriva coronavirusului în luna iunie din acest an, potrivit AFP, citată de MSN Europe. Vector a efectuat cercetări secrete asupra armelor biologice în epoca sovietică și stochează viruși care variază de la Ebola până la variolă, scrie AFP. Rusia a raportat marți 7.497 de cazuri de coronavirus și 58 de decese, dar se crede că numărul real de infecții este mult mai mare.

Test coronavirusFoto: pixabay.com

Șeful Centrului de Virologie și Biotehnologie Vector a propus ca în prima fază de studii clinice, începând din 29 iunie, să fie testate 3 vaccinuri pe 180 de voluntari.

Rinat Maksyutov a făcut aceste declarații în timpul unei videoconferințe care a avut loc marți între Putin și șefii centrelor de cercetare de top din Rusia, scrie AFP.

"Au fost deja formate grupuri de voluntari. Am primit deja peste 300 de cereri.", a spus Rinat Maksyutov.

În prezent, au fost efectuate teste pe șoareci, iepuri și alte animale pentru a stabili care dintre vaccinuri ar fi cel mai promițător, până la 30 aprilie, a mai spus acesta.