Ambulanțierul care a murit din cauza coronavirusului lucra la Ambulanța Suceava de peste 20 de ani, la fel ca tatăl lui, de asemenea ambulanțier la SAJ Suceava, scrie Monitorul de Suceava. Colegii acestuia povestesc că bărbatul a început să se simtă rău în urmă cu două spătămâni, dar a preferat să se trateze acasă.

AmbulantaFoto: Serviciul de Ambulanta Judetean

Cristian Stupiuc a murit marți din cauza infecției cu coronavirus. Avea 53 de ani și lucra de peste 20 de ani la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.

Colegii acestuia spun că în urmă cu aproximativ două săptămâni s-a simțit rău și a plecat acasă, în 23 sau 24 martie a mers la Direcția de Sănătate Publică Suceava și, pentru că avea simptome ce indicau infecția cu coronavirus, a fost testat. În 30 martie a fost confirmat pozitiv, dar nu a mers la spital, preferând să se trateze acasă.

"Suntem în stare de șoc, am pierdut un coleg foarte drag și nu ne vine să credem (...) Fac un apel la toți cei care se simt rău, să meargă la spital sau să ia legătura cu medicul de familie, să urmeze tratamentul recomandat”, a declarat pentru Monitorul de Suceava purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, Adrian Săraru.

El a mai spus că medicii de la Ambulanță au vorbit zilnic cu colegul lor și i-au indicat cum să se trateze.

Liderul de sindicat de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, Daniel Feher, a declarat pentru Mediafax că aproximativ 50 de angajați ai Stației Suceava a SAJ au fost confirmați cu COVID-19.

Potrivit Grupului de comunicare strategică, ambulanțierul a prezentat simptomatologie COVID 19 în 24 martie. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv în 30 martie și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu marți, 7 aprilie. El nu avea afecțiuni cronice, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigoare.

În prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.