Mai multe localități din Franța, țară care a depășit marți pragul de 10.000 de decese provocate de coronavirus și nu pare să fi atins vârful epidemiei, au înăsprit măsurile pentru stoparea pandemiei iar o localitate a prevăzut chiar amenzi pentru persoanele care scuipă pe stradă sau strănută fără să-și acopere fața, scrie AFP.

Coronavirus Franta controale politieFoto: Quentin TOP/SIPA/Profimedia Images

Perioada de carantină din Franța, deja prelungită o dată, ar urma să se încheie în 15 aprilie. Dar o nouă prelungire pare acum probabilă.

În Paris, activitatea sportivă în exterior va fi interzisă între orele 10,00 și 19,00. Nisa (sud-est) a introdus obligativitatea purtatului măștilor de protecție, ca și la Sceaux, în periferia pariziană.

Iar la Marcq-en-Baroeul (nord) este interzis de acum scuipatul de drumurile publice sau strănutul fără acoperirea feței. Nerespectarea regulilor este pasibilă de o amendă de 68 de euro.

Între timp, Franța continuă eforturile de a se aproviziona cu măști iar comenzile în China se cifrează acum la 2 miliarde de exemplare, urmând să ajungă toate în țară până la finalul lui iunie.

Numărul total al deceselor în Franța a depășit, marți, pragul de 10.000 de morți, ajungând la 10.328, de la 8.911, câte au fost raportate luni. Franța a devenit astfel a patra țară care depășește acest prag, după Italia, Spania și Statele Unite.

Numărul total reprezintă cazurile din spitale, dar și din azilurile de bătrâni care până acum câteva zile nu erau raportate.

607 noi decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în spitale, fiind cel mai mare bilanț zilnic de la începutul pandemiei, potrivit directorului general al Sănătății.

De la începutul lui martie, 7.091 de decese au fost înregistrate în spitale și 3237 în azilurile de bătrâni.