​​Noul coordonator al activității Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, a anunțat că se va începe instituirea carantinei instituționalizate pentru cadrele medicale, cele care o refuză având variante șomajul tehnic sau suspendarea contractului de muncă.

Spitalul Judetean SuceavaFoto: Captura YouTube

„De astăzi, vom începe să instituim carantina instiționalizată pentru cadrele medicale de la spital. Cei care nu acceptă au varianta șomajului tehnic sau a suspendării contractului de muncă. Vom analiza fiecare caz în parte, pentru că în unele cazuri sunt și motive temeinice care nu le permit să stea în carantină. O comisie va analiza fiecare cerere, dar vreau să transmit că noi nu putem și nu vrem să forțăm pe nimeni să intre în carantină instituționalizată”, a declarat generalul-maior în rezervă Ionel Opre, citat de Monitorul de Suceava.

Potrivit sursei citate, medicii vor fi cazați în căminele din campusul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava și vor avea voie să circule doar pentru a se deplasa la locul de muncă.

”Se prefigurează multe refuzuri ale medicilor care ar trebui să intre în carantină instituționalizată. Sunt invocate condițiile de cazare și că le-am forța intimitatea. Noi dorim să asigurăm securitatea actului medical și asta vom face. Până la urmă este o stare de criză, iar medicii trebuie să ofere asistență medicală pacienților. E în funcție de caracterul fiecăruia. Dar dacă dânșii au altă opinie, nu vrem să ne certăm cu nimeni, pentru că noi vrem să dăm drumul la treabă”, a mai spus Ionel Oprea, potrivit Monitorul de Suceava.