Cu activitatea suspendată temporar de luna trecută din cauza pandemiei COVID-19, Loteria Română pregătește implementarea jocurilor loto online

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 6 aprilie 2020, 14:02 Actualitate | Coronavirus


Activitatea Loteriei, suspendata
Foto: Loteria Romana
​Loteria Română, companie de stat care și-a suspendat activitatea luna trecută, a anunțat luni că lucrează, în colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru implementarea, în cel mai scurt timp posibil, a jocurilor loto online. În contextul actualei crize provocată de epidemia de COVID-19, cu consecinţe importante asupra întregii economii româneşti, Loteria vrea să urgenteze implementarea jocurilor loto online, proiect care făcea parte din strategia managementului actual al companiei încă dinaintea apariţiei acestei situaţii fără precedent, se arată în comunicatul de presă.

„Implementarea jocurilor loto online a fost încă de când am preluat mandatul de director general, la începutul lunii ianuarie a acestui an, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului actual al companiei. Avem convingerea că introducerea acestei modalităţi de participare la jocurile loto este o facilitate aşteptată de mulţi ani de toţi jucătorii noştri, cărora dorim să le mulţumim pentru fidelitate şi pentru încrederea demonstrată de-a lungul anilor. Trebuie să recunoaştem faptul că, din păcate, s-a întârziat mulți ani, în raport cu nevoile şi asteptările jucătorilor şi ale evoluţiei pieţei de profil, iar lipsa de acţiune şi de luare a unor decizii la momentul potrivit îşi arată acum, mai mult ca oricând, efectele negative. În acest context, am decis urgentarea demersurilor de implementare a jocurilor loto online, începute de managementul companiei încă dinaintea declanşării acestei situaţii de criză. Așa cum am convenit cu reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României, cărora doresc să le mulţumesc şi pe această cale pentru deschiderea de care au dat dovadă încă de la început, vom implementa aceasta noua modalitate de joc, etapizat, în cel mai scurt timp posibil", a declarat Sebastian-Iacob Moga, director general al Loteriei Române.

De cealaltă parte, Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, a arătat convingerea că proiectul va fi o reușită.

"În ultima perioadă, specialiştii noştri au sprijinit modernizarea prin informatizare/digitalizare a mai multor instituţii publice, contribuind astfel la un salt calitativ al modului în care acestea operează și își desfășoară activitatea. În acest sens, colaborarea pe care o avem cu Loteria Română pentru implementarea etapizata a jocurilor loto online reprezintă un proiect important, având în vedere faptul că este vorba despre una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, al cărei principal obiectiv este acela de a contribui la finanţarea obiectivelor de interes naţional.", a spus acesta.

Loteria Română nu a prezentat luni alte detalii despre acest proiect.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2266 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    S-o vedem si pe asta (Luni, 6 aprilie 2020, 14:06)

    Doru1963 [utilizator]

    Ar fi o premiera. Eu ma indoiesc ca vor fi capabili sa faca asa ceva
  • +4 (4 voturi)    
    :)) (Luni, 6 aprilie 2020, 14:09)

    Mistrelutz [utilizator]

    ''noroc'' cu crize de genul asta..ca in rest modernizarea e jalnica .
  • +4 (4 voturi)    
    Lol (Luni, 6 aprilie 2020, 14:30)

    mitg [utilizator]

    La doar vreo 15 ani dupa ce alte loterii nationale au "reusit" acest lucru.
  • +3 (3 voturi)    
    Treceti la bilele de metal, ca la elGordo... (Luni, 6 aprilie 2020, 14:36)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    ... altfel n-o sa mai joace decat fraierii !

    Furaciunile si castigurile "din an in Paste" au inceput de la trecerea la bilele "electronice", pe care le masluiti cum vreti voi. Iar jocul trebuie inchis cu 1 minut inainte de tragere, nu cu 2 ore, in care aveti voi timp sa vedeti ce numere sa NU iasa...
    • +2 (2 voturi)    
      eu nu inteleg de ce mai exista mizeria asta (Luni, 6 aprilie 2020, 14:51)

      qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

      de loterie

      se intelege graba lor de a redeschide... e rost de facut bani de la fraieri
  • +1 (1 vot)    
    in sfirsit (Luni, 6 aprilie 2020, 15:06)

    iodixit [utilizator]

    poate le-a venit mintea la cap, sa iasa din epoca fierului si sa intre in epoca internetului.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by