​Tesla, compania condusă de Elon Musk, a postat un clip cu prototipul unui ventilator mecanic fabricat de companie, ventilator construit din piese auto. Reamintim că, dată fiind criza sanitară, unitățile de terapie intensivă au nevoie de cât mai multe ventilatoare medicale pentru a-i ține în viață pe cei în stare critică.

Ventilator TeslaFoto: Tesla Motors

În clipul de trei minute este prezentat ventilatorul, câteva dintre fazele de producție și se explică și ce componente auto au fost utilizate. Tesla folosește piese auto pentru că acestea sunt disponibile, fiind o penurie de componente medicale specifice acum, când peste tot în lume companiile de profil încearcă să crească producția de ventilatoare.

.

Spre exemplu, pe post de monitor este folosit display-ul uriaș utilizat pe mașinile Tesla Model 3.

Mai multe companii auto încearcă să producă ventilatoare medicale: un exemplu este Seat în Europa, dar si Ford (împreuna cu General Electric Healthcare) în SUA.

Sursa: Bloomberg