​​Oficiul Federal pentru Protecție Civilă din Germania a avertizat încă din 2012 despre o potențială criză sanitară provocată de un virus care ar putea duce la prăbușirea sistemului de asistență medicală, însă avetismentul nu a avut niciun ecou, pentru că nimeni nu era interesat de asta, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

HotNews.roFoto: Hotnews

În coordonarea Institutului Robert Koch, experții au făcut scenarii în ipoteza că Germania ar fi lovită de o epidemie. Agentul patogen era numit „Modi-Sars” și avea la bază virus Sars.

„Simptomele sunt febră și tuse uscată, majoritatea pacienților au dificultăți de respirație, radiografiile prezintă modificări ale plămânilor”, se arăta în raport. Consecințele într-un astfel de scenariu ar fi penuria de echipamente medicale, dar și de personal, serviciile sanitare ajungând în colaps.

Raportul a ajuns la parlamentari și la miniștri, însă fără niciun efect.

„Din păcate, ca în cazul evaluărilor anuale de risc, nici acest raport nu a fost discutat în mod serios. Pașii extrem de importanți în procesul de gestionare a riscurilor au lipsit”, a declarat pentru FAZ șeful Oficiului Federal pentru Protecția Civilă, Christoph Unger.