SUA: O echipă de cercetători a dezvoltat un potenţial vaccin contra coronavirusului, administrat printr-un plasture

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 3 aprilie 2020, 12:34 Actualitate | Coronavirus


PittCoVacc
Foto: Captura upmc.com
Un plasture cât vârful degetului ar putea fi un potenţial vaccin contra coronavirusului, conform unei echipe de cercetători din Statele Unite ale cărei concluzii au fost publicate într-un jurnal ştiinţific publicat de The Lancet, citat de Press Association și Agerpres.

În testele efectuate pe şoareci de laborator, potenţialul vaccin a produs anticorpi specifici COVID-19, în cantităţi considerate suficiente pentru neutralizarea virusului, a indicat grupul de oameni de ştiinţă.

Potenţialul vaccin este descris într-un studiu apărut în jurnalul EBioMedicine, publicat de The Lancet, considerat primul de acest fel revizuit de alţi oameni de ştiinţă.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pittsburgh, susţin că au reuşit să acţioneze atât de rapid deoarece au avut la dispoziţie o bază de plecare, la care au lucrat în timpul unor epidemii anterioare de coronavirus.

Unul dintre coautorii studiului, Andrea Gambotto, profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh, a declarat: "Aveam experienţă anterioară cu SARS-CoV din 2003 şi MERS-CoV din 2014. Aceste două virusuri, strâns asociate de SARS-CoV-2, ne învaţă că o anumită proteină, numită proteina 'spike', este importantă pentru inducerea imunităţii contra virusului. Ştiam exact unde să luptăm cu acest nou virus. De aceea este importantă finanţarea cercetării în domeniul vaccinurilor. Nu se ştie niciodată de unde va veni următoarea pandemie".

Echipa de cercetători susţine că acest candidat la vaccin urmează o abordare mai bine stabilită în comparaţie cu candidatul la vaccin pe baza ARN mesager (mARN), care a intrat în stadiul de studiu clinic în Seattle.

Acest candidat la vaccin, numit de echipa de cercetători PittCoVacc - prescurtarea de la "Pittsburgh Coronavirus Vaccin" - foloseşte fragmente de proteine virale obţinute în laborator pentru a construi imunitatea, în mod similar modului în care funcţionează vaccinurile antigripale actuale.

Cercetătorii au utilizat o abordare nouă pentru administrarea medicamentului, prin plasture cu microace, pentru a-i creşte eficacitatea.

Plasturele de dimensiunea vârfului degetului conţine 400 de ace minuscule, ce livrează proteinele "spike" în piele, unde reacţia imunitară este mai puternică.

După aplicarea acestui plasture, acele, realizate din zahăr, şi fragmentele de proteine, se dizolvă în piele.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14268 vizualizari

  • -9 (27 voturi)    
    schimbati imaginea (Vineri, 3 aprilie 2020, 12:36)

    an_drei [utilizator]

    In articolul original despre care au scris multi ieri, este un plasture transparent patrat.. Va rog depuneti putin mai mult efort cand preluati stiri..
    • +13 (23 voturi)    
      Te dai rotund (Vineri, 3 aprilie 2020, 13:08)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

      cap patrat ce esti. Ce conteza FORMA plasturii? Poate fi si de forma capului lui Trump, numai sa iasa cat mai repede.
      • -3 (11 voturi)    
        ma dau (Vineri, 3 aprilie 2020, 13:44)

        an_drei [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

        Ai citit articolul original? sau doar simti nevoia sa te dai si mai rotund fara sa ai habar ce vorbesti? hai sa punem atunci o poza cu o lipitoare sau o eticheta de pret ca si aia se lipeste..
        • +3 (3 voturi)    
          ! (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:13)

          chiuaua [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

          Daca lipitoarea e blonda....mai conteaza...?!?
        • +2 (6 voturi)    
          Este greu de înțeles? (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:43)

          asavreau [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

          Imaginea nu reprezintă tratamentul.Reprezintă procedeul.Fiecare își apără,cum poate,munca de pusă.și-și protejează descoperirea.Tu vrei totul gratis,murdărind pe cei care muncesc să facă ceva.
          • -2 (6 voturi)    
            pai (Vineri, 3 aprilie 2020, 15:39)

            an_drei [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

            Tocmai ca exista imagine cu acel tip de plasture care e special, iti intra in piele si nu are nimic de a face cu plasturele care il pui cand te tai. Problema mea e tocmai ca nu e munca depusa, e copy paste cu aruncatul unei imagini irelevante si te astepti la mai mult de la o publicatie in special tinand cont de importanta subiectului.
    • -10 (16 voturi)    
      ... (Vineri, 3 aprilie 2020, 13:26)

      sentenced [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

      ma mir ca nu au pus leucoplast din ala de prin anii 90.
  • -6 (12 voturi)    
    'spike (Vineri, 3 aprilie 2020, 13:44)

    vodatepes [utilizator]

    Ce imi e 'spike ce imi e chip? Parca vb cineva de chip.
  • -8 (14 voturi)    
    trebuie urgentat acest vaccin (Vineri, 3 aprilie 2020, 13:48)

    lazarus101 [utilizator]

    Si ce mai asteapta??? Sa se prabuseasca total economia! Sa-l puna la dispozitia oamenilor cat mai repede posibil!
    Sa grabeasca un pic testele ca nu mai e posibil sa stam sa ne uitam cum se prabuseste economic toata civilizatia vestica! Statele europene si SUA decat sa plateasca angajatorii obligati sa-si opreasca activitatea mai bine ar folosi banii aia pentru a incuraja dezvoltarea unui antidot pentru gripa asta chinezeasca...
    • +3 (9 voturi)    
      Asteptam sa nu crapam de la vaccin! (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:42)

      Vladf555 [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      Un vaccin de SARS s-a dovedit ca producea anticorpi, dar la o reinfectie ducea la deces din cauza unui supraraspuns al sistemilui imunitar.

      Nu mai vorbiti prostii, nu stiti voi mai bine decat cei care produc vaccinul cand e sigur sa fie distribuit!
      • -1 (3 voturi)    
        Nu cred (Sâmbătă, 4 aprilie 2020, 0:54)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Vladf555

        ce zici tu acolo cu ,,supra-raspunsul".
        Posibil ca bati campii.
        Ce au reusit aia cu SARS-ul erau probabil anti-corpi produsi de organism care nu se potriveau cu virusul.
        Vaccinul (prost sau bun) conceptual tocmai ca protejeaza de supra-raspunsuri de sistem imunitar.
        La vacinul bun virusul la re-infectie este detectat mai rapid si prin aparitia mai devreme a anti-corpilor produsi de organism virusul nu e lasat de la bun inceput sa ajunga numeros.
        Dar daca vaccinul e prost atunci virusul intra si nu e recunoscut decat tarziu, iar anti-corpii produsi sunt facuti de la zero sau aproape zero fara ajutorul imunizarii de la vaccin. De aici poate sa fie un supra-raspuns.
        Adica un supraraspuns similar cu situatia de a nu fi deloc vaccinat.
        Deci, in concluzie, a fi vaccinat cu ceva prost nu te ajuta dar n-are ce
        sa-ti faca mai rau decat fara vaccinul prost.
        • +2 (2 voturi)    
          Draga Rahan (Sâmbătă, 4 aprilie 2020, 2:01)

          Armelocu [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Comentariul tau face parte din aceeasi categorie cu ideea ta ca flUorul (ca sa nu uiti ca e un U acolo) nu este oxidant. Ca doar oxigenul este. :) Dupa cum se vede esti priceput nu numai la chimie ci si medicina. Evident, in aceeasi masura.
    • +5 (7 voturi)    
      Ordin de la tine? (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:44)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      Poate garantezi pentru el.
    • +5 (9 voturi)    
      Ai doua probleme de intelegere (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:47)

      Armelocu [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      1. Nu banii sunt problema sau capacitatea de productie ci TIMPUL. Studiile acestea DUREAZA. In primul rand nu poti considera un vaccin ca succes decat testandu-l pe un grup de oameni pe care apoi ii supui atacului virusului si observi reactia imuna. Compari un grup care a primit vaccinul cu unul de control. Cum nu cred ca cineva DORESTE ca sa fie inoculat, inseamna ca trebuie sa iei oameni obisnuiti care s-au infectat. Si sa astepti ca cei vaccinati sa fie infectati. Vaccinul nu e ceva de genul: intepam pe toata lumea si om vedea ce se intampla, poate avem noroc. Toate aceste lucruri au nevoie de TIMP. Da, timpul e bani dar nu poate fi cumparat in avans.

      2. Un vaccin nu e un antidot. Vaccinul previne infectia in timp ce antidotul se aplica DUPA ce ai fost infectat. Nu iei antidot la o otrava INAINTE de a te fi otravit. Il iei DUPA.
  • +5 (7 voturi)    
    Stadiu (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:06)

    aqualung [utilizator]

    E important să menționați clar și să subliniați stadiul în care se află cercetarea acestui vaccin. Dacă vorbim de teste pe animale, probabil e în pluton alături de multe alte proiecte de cercetare.

    Cam cel mai avansat acum pare cel din UK care a intrat în teste clinice.
  • +4 (8 voturi)    
    Noutatea nu e plasturele ci vaccinul... (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:09)

    justin puscasu [utilizator]

    care inca lipseste!
    Ideea de a administra diverse substante transcutanat, foloind plasturi, e veche.
    Din articol nu prea se intelege ce anume se administreaza in acest fel.
  • +1 (9 voturi)    
    nu stiu de ce... dar nu mai am incredere in astia (Vineri, 3 aprilie 2020, 14:40)

    qwerasdf [utilizator]

    din state, unde industria farma vinde insulina cu 300-350$ iar in alte parti e pe la 50$...

    evident ca intra multi bani in cercetare, dar doar vanzarile dintr-o saptamana acopera toata cercetarea + profitul...

    as prefera mai degraba un laborator european sa gaseasca solutia
    • -3 (5 voturi)    
      Și ce te oprește? (Vineri, 3 aprilie 2020, 15:54)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      Fă laboratorul,produ vaccinul,eventual și un tratament revoluționar și noi îți vom mulțumi.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by