Renunțarea temporară la obligativitatea utilizării cardului național de sănătate, pe durata stării de urgență, eliberarea de rețete medicale online și acordarea de consultații medicale la distanță (prin telefon sau online) intră în linie dreaptă. Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că Normele de aplicare ale Hotărârii de Guvern prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență au intrat în vigoare începând din 1 aprilie.

Card de sanatateFoto: AGERPRES

Medicii de familie le vor putea trimite pacienților rețetele pe mail sau prin alte mijloace electronice și îi vor putea consulta prin telefon sau online, iar pacienții vor putea merge cu rețetele la farmacie, fără să mai stea la cozi la cabinetul medicului. În plus, obligativitatea utilizării cardului național de sănătate se suspendă pe perioada stării de urgență. Executivul a aprobat, pe 30 martie, o Hotărâre de Guvern în acest sens. Măsura era cerută insistent de medici de cel puțin 3 săptămâni.

Măsura este una vitală în această perioadă pentru bolnavii cronici - cei care suferă de cancer, diabet, boli cardiovasculare, boli rare etc. și care sunt cei mai expuși la a dezvolta forme grave ale bolii în cazul infecției cu coronavirus și la deces.

Medicii de familie și medicii specialiști au lansat numeroase apeluri în ultimele 3 săptămâni pentru ca această măsură să fie aprobată. În lipsa acestei modificări, legislația nu le permitea să elibereze rețete online, nici să își consulte pacienții la distanță, online sau prin telefon, din cauză că nu își puteau deconta aceste servicii - nu puteau fi plătiți pentru ele, iar rețetele pacienților nu puteau fi decontate/compensate, a declarat Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, pentru HotNews.ro. Sandra Alexiu a lansat în ultima perioadă numeroase apeluri la autorități să urgenteze această măsură.

Pe perioada starii de urgenta, pacientii cu afectiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se elibereaza prin farmaciile cu circuit deschis (forme farmaceutice orale, subcutane sau intramusculare) in baza prescriptiilor medicale eliberate de medicii specialisti sau medicii de familie din judetul de domiciliu. Medicul curant care a asigurat asistenta medicala si tratamentele pana in prezent, va transmite pacientului o scrisoare medicala prin mijloace electronice de comunicare si, dupa caz, confirmarea formularului specific din Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, in baza carora vor fi prescrise tratamentele necesare in continuare.

Ordinul 437/2020 contine si procedura detaliata de acordare a tratamentelor fara interferon pentru pacientii cu hepatita C.

Reglementarile sunt valabile pentru medicamentele care se elibereaza prin farmaciile cu circuit deschis, arată CNAS.

In cazul tratamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit inchis, pentru pacientii innscrisi in programele nationale de sanatate, acestea necesita supraveghere medicala de specialitate si conditii speciale de transport. Pentru administrarea acestor tratamente, pacientii se vor adresa unitatilor sanitare din apropiere care isi desfasoara activitatea in aceasta perioada.

In acest sens, casele teritoriale de asigurari de sanatate vor afisa pe prima pagina a site-urilor lista cu unitatile medicale si specialitatile pentru care pacientii cu afectiuni cronice se pot adresa medicilor specialisti pe perioada starii de urgenta.

Pentru a simplifica modul in care pacientii pot intra in posesia medicamentelor in baza retetelor online prescrise in baza unei consultatii la distanta, CNAS face demersurile necesare pentru ca toate farmaciile sa faca modificarile in softurile utilizate pentru eliberarea retetelor astfel incat sa fie posibila eliberarea medicamentelor prescrise in baza unor date minime de identificare. Astfel, medicul poate dicta pacientului datele de identificare a prescriptiei, in situatia in care pacientul nu detine un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent. Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafa al medicului prescriptor, CUI cabinet medic prescriptor, seria , numarul si data prescriptiei medicale. De asemenea, sunt in lucru si alte modalitati de simplificare si rezolvare a eventualelor probleme punctuale care vor aparea in eliberarea prescriptiilor de medicamente la distanta, pe care CNAS spune că le va comunica in momentul in care vor putea fi aplicate la nivel national.

Prescripita medicala transmisa pacientului prin mijloace electronice poate fi utilizata de asigurati o singura data pentru a ridica din farmacie medicamentele prescrise. CNAS atrage atentia ca utilizarea repetata a unei retete in sistem offline, in scopul obtinerii unor cantitati mai mari din medicamentele prescrise va fi identificata in sistem, constituie frauda si va fi sanctionata conform prevederilor legale in vigoare.

De asemenea, pentru pastrarea masurilor de distantare sociala care se impun in acesta perioada, CNAS recomandă populatiei sa ia legatura telefonic cu medicul de familie sau medicul specialist pentru a stabili impreuna cu acesta daca, pentru rezolvarea problemelor medicale pe care le acuza, este necesara deplasarea la cabinetul medical sau poate beneficia de o consultatie la distanta.

Citește și: