România şi Europa nu se află în situaţia de a se bloca sau de a intra în criză alimentară, iar coridoarele "verzi" de transport al alimentelor şi inputurilor funcţionează, a declarat, joi, la Digi 24, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, citata de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"La această oră, România şi Europa nu se află în situaţia de a se bloca sau de a intra în criză alimentară. Coridoarele "verzi" de transport al alimentelor şi al inputurilor funcţionează.

Noi monitorizăm zilnic stocurile, cât şi preţurile, dar mai ales problemele pe care agricultorii şi cei din industria alimentară le au, pentru că am creat o platformă de comunicare încă din prima zi cu tot ce înseamnă mediu asociativ şi în timp real ştim exact care sunt problemele apărute şi încercăm să le rezolvăm punctual.

Chiar ieri (miercuri, 1 aprilie, n.r.) am avut o întâlnire la nivelul Guvernului cu tot ceea ce înseamnă mediul asociativ din agricultură şi industria alimentară, unde fiecare a venit şi a prezentat problemele şi soluţiile pe care le gândesc ca în viitor să nu se întâmple ce prevesteau cele trei organizaţii mondiale, că s-ar putea ajunge şi la o criză alimentară. Sperăm să nu ajungem acolo", a susținut Oros.

Ministrul a spus că toţi cei care sunt pe o anumită filieră de produs trebuie "să se aşeze la masă" şi să-şi negocieze marjele de profit, astfel încât să rămână pe piaţă în timpul acestei crize.

"Cele trei organizaţii (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite, Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, n.r.) atrag atenţia că ar putea apărea o criză alimentară pe fondul unui comportament de consum bazat pe frică şi insecuritate. Noi tocmai acest lucru trebuie să-l prevenim, să nu agităm prea mult oamenii, să monitorizăm tot ce se întâmplă atât la nivel european, cât şi la nivel naţional privind activitatea din agricultură şi din industria alimentară", a afirmat Oros.

El a adăugat că primii afectaţi de o decizie a statului privind fixarea preţului la raft ar fi producătorii şi procesatorii mici din România: "Comercianţii sunt ultimii care vor fi afectaţi. Nu avem niciun interes să scoatem de pe piaţă exact producătorii şi procesatorii mici. Drept pentru care am făcut un apel la calm, să rămână deschise pieţele agroalimentare, în aşa fel încât ei să-şi poată vinde mărfurile".

Există un risc de ”penurie alimentară” pe piața mondială din cauza tulburărilor legate de Covid-19 în comerțul internațional și în lanțurile de aprovizionare cu alimente, au avertizat președinții agențiilor ONU și Organizația Mondială a Comerțului.

”Incertitudinile privind disponibilitatea hranei au declanșat un val de restricții la export”, provocând ”o penurie pe piața mondială”, au declarat într-un rar comunicat comun chinezul Qu Quomgyu, care conduce Organizația pentru alimentație și agricultură din cadrul ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, și brazilianul Roberto Azevedo, director al Organizației Mondiale a Comerțului.

Pentru cele trei organizații care tratează sănătatea, alimentația și comerțul la nivel mondial, este ”important” să se asigure schimburi comerciale, ”în special pentru a evita penuria alimentară”, au indicat ei în textul comun.

Cele trei organizații sunt îngrijorate cu privire la ”încetinirea circulației muncitorilor în industria agricolă și alimentară” care blochează numeroase agriculturi occidentale, iar "întârzierile la granițe pentru containerele cu bunuri" duce la ”irosirea produselor perisabile și creșterea risipei de hrană”.