Primarul unei localități din Neamț cere autorităților centrale să revină asupra măsurii închiderii bisericilor pentru enoriaşi, pentru că "oamenii strigă disperaţi de dorul bisericilor". El face și un apel la ceilalți edili pentru un demers comun.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul comunei Taşca, Dana Ursache, le cere colegilor primari să se alăture demersului ei și să ceară deschiderea bisericilor, mai ales că vine Paștele.

"Oamenii au nevoie de Dumnezeu, strigă disperaţi de dorul bisericilor, de dorul Sfintelor Liturghii. Vor să meargă să aprindă lumânări la morminte, vor să se roage acolo unde au făcut-o zeci de ani, vor o clipă să intre în biserică s-o vadă pe măicuța Domnului care îi așteaptă lăcrimând pentru gemetele de suferință ale întregii omeniri", a scris primarul.

"Dragii mei colegi, primari, haideți să cerem împreună răspunsul la strigătele oamenilor cuminți! Poate vrea "cineva" să ne spună, cine va răspunde cu "Adevărat A înviat", atunci când se va striga "HRISTOS A ÎNVIAT", a continuat ea.

Ordonanța Militară 2 prevede că "se pot oficia slujbe în lăcaşurile de cult, de către slujitorii bisericeşti/religioşi, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online".