Farmaciile din România nu ar trebui să mai vândă mai mult de una-două cutii de Paracetamol unei persoane, recomandă Colegiul Farmaciștilor. Cum Paracetamolul este folosit la tratarea formelor ușoare de coronavirus, vânzarea medicamentului în farmacii a explodat în această perioadă, unele persoane cumpărând cantități mari. "Nu trebuie să depozităm acasă medicamente pe care nu știm dacă le vom folosi sau nu. Mai bine să fie acolo, într-un spațiu public la care să aibă acces cei care într-adevăr vor avea nevoie", a explicat Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor, pentru HotNews.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu este vorba despre o restricționare, e vorba de un îndemn la a cumpăra rațional și am făcut o recomandare de a nu se elibera mai mult de unul-două flacoane ca să ajungă pentru cât mai multă lume. Există tendința asta de a face stoc acasă, ceea ce nu este bine, mai ales în perioada aceasta", a declarat Dumitru Lupuleasa pentru HotNews.ro.

Președintele Colegiului Farmaciștilor spune că "toată lumea a dat năvală", în condițiile în care Paracetamolul apare în protocolul de tratament pentru coronavirus, ca tratament simptomatic - în lipsa unui tratament pentru acest virus, în întreaga lume se folosesc în acest moment medicamente care tratează simptomele.

Îndemnul lui Dumitru Lupuleasa este că "Nu trebuie să depozităm acasă medicamente pe care nu știm dacă le vom folosi sau nu. Mai bine să fie acolo, într-un spațiu public la care să aibă acces cei care într-adevăr vor avea nevoie. Sigur că, dacă sunt colegi farmaciști care au stocuri mari, nu trebuie să pună o restricție, dar este o recomandare pentru toată lumea."

Președintele Colegiului Farmaciștilor mai spune că "Eu am vorbit și cu colegii din farmacii, și cu depozitele, și cu producătorii. Este un consum mult mai accelerat în perioada aceasta și de aceea am dat această recomandare. Nu este pericol să nu se găsească. Dar dacă toată lumea va lua N flacoane, sigur că atunci, față de un consum obișnuit, multiplicat cu 2 sau cu 3 facem față, dar peste, nu. Și atunci, recomandarea este justificată și moral, dacă este să ne gândim."

"Practic, în această perioadă, multă lume mută stocurile acasă. Este mai bine să fie în farmacii pentru toată lumea care are nevoie și care solicită", este îndemnul lui Dumitru Lupuleasa.