Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, după o vizită la Spitalul Judeţean Arad, unde mai mulți medici au demisionat, că a găsit "un personal medical cu un moral relativ scăzut”. El s-a declarat însă impresionat de o tânără din Italia care trata pacienți în cortul de triaj de la poarta spitalului.

Nelu TataruFoto: AGERPRES

"Am găsit un personal cu un moral relativ scăzut (...) Medicii noştri ar trebui să înţeleagă că este un moment în care trebuie să fim împreună toţi, este un moment în care ar trebui efectiv să ne gândim la cei din Arad", a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Întrebat cum îşi explică demisia unor cadre medicale de la SCJU Arad, Nelu Tătaru a spus că ar putea avea legătură cu infectarea unor angajaţi: "La început au fost cazuri neidentificate asimptomatice, cu simptome nespecifice, care au dat o transmitere locală, urmând apoi între cadrele medicale şi am ajuns unde am ajuns astăzi".

De asemenea, el a fost întrebat despre modul în care s-ar fi putut infecta cadrele medicale. "Nu pot să spun că a fost neglijenţă, poate că la un moment dat a fost lipsa protecţiei", a răspuns ministrul Tătaru

El s-a declarat impresionat de o tânără rezidentă din Sicilia pe care a găsit-o tratând pacienți români în cortul de triaj de la intrarea în spsital.

Tătaru a mers și în punctul de frontieră de la Nădlac, pentru a vedea cum se fac triajele epidemiologice, spunând că se aşteaptă în perioada viitoare la o transmitere a coronavirusului de către românii care vin din afara ţării.

"Am verificat la Nădlac ce înseamnă traficul în aceste zile şi cum va fi în perioada următoare, ne apropiem de sărbătorile pascale (...) Vom avea şi o transmitere adusă de cei de afară, în majoritatea lor venind din zone cu potenţial ridicat", a mai afirmat ministrul Sănătăţii.