Un angajat al Direcției de Sănătate Publică Vrancea are dosar penal după ce, băut fiind, a mers în "control" într-un centru de carantină din Focșani.

Carantina coronavirusFoto: Agerpres

Incidentul s-a produs la miezul nopții de marți spre miercuri, când un inspector DSP a vrut să "verifice" dacă persoanele ținute în izolare la un hotel din oraș respectă prevederile legale, scrie Mediafax. El nu ar fi avut echipament de protecție, astfel încât polițistul care păzește clădirea nu i-a permis accesul.

În urma unor discuții în contradictoriu, inspectorul s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat, fiind oprit de polițiștii de la Rutieră.

Incidentul a fost relatat pe Facebook chiar de polițistul care se afla în dispozitivul de pază de la centrul de carantină.

"31 martie 2020. Ora 23.45. Sunt în tură de aproape 4 ore, asta dacă nu pun în calcul faptul că am venit puțin mai devreme, m-a rugat colegul să îl schimb la 19.30, azi e ziua soției sale. Sunt la hotelul unde este punct de carantină. Este liniște. Eu și colegul de la jandarmi stăm echipați cu mănuși și măști și ne omoară plictiseala. Mai bine plictiseala decât…

Ora 23.50. În fața centrului apare o mașină. Se dă jos un nene și ne întreabă dacă știu ce este în hotel. Rămânem blocați. Explicăm omului ce și cum, dar omul nu este mulțumit. Ne tot scoate o legitimație de la DSP și o tot flutură în fața noastră de zici că este Mancuso de la FBI (un serial mai vechi pentru necunoscători). Ne reproșează că ar fi trebuit să intrăm în incintă și să știm dacă oamenii sunt mulțumiți, dacă au nevoie de ceva, dacă interacționează între ei.

Explicăm omului că nu avem cum să intrăm, dar se vede că nu înțelege. Ne întreabă de vreo 6 ori dacă intră sau iese cineva. Nu de alta, dar nu pricepe. Tot scoate legitimația. Nu are mască, nu are mănuși de protecție, dar are legitimație. Ne tot întreabă de o cheie și o tot cere. Cheia se dă doar medicilor în cazul în care mai este adus cineva în carantină. Nu pricepe.

În plus, ne spune că suntem în subordinea lui și trebuie să dăm concursul. Tot vine în fața noastră, iar noi tot căutăm cei 2 metri. Scoate iar legitimația. Consider că spectacolul durează prea mult (5 minute, dar am văzut și filme care durau mai puțin). Dau prin stație și vin colegii. I se pune și fiola. 1,01 la mie în aer expirat. Este dus la spital. 1 aprilie 2020. Ora 00.20. Eu și colegul ne închinăm cu 4 mâini”, a povestit polițistul, pe Facebook.

Incidentul este confirmat de Biroul de presă al Poliției, care anunță că bărbatul va răspunde penal pentru că a condus băut.

"Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat de 44 de ani din localitate în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Unirii aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul indicând o concentrație de 1,01 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, spun reprezentanții Poliției, citați de Mediafax.

În centrul de carantină amenajat în hotelul din centrul orașului Focșani sunt cazate aproximativ o sută de persoane.