Cum lucrează în condiții de izolare la locul de muncă dispecerii de la Distribuție Oltenia

de CP     HotNews.ro
Miercuri, 1 aprilie 2020, 10:07 Actualitate | Coronavirus


Dispecer
Foto: Hotnews
​Personalul esențial din domeniul energiei și gazelor naturale trebuie izolat la locul de muncă, aceasta este una dintre prevederile Ordonanței militare nr.4. Refuzul izolării preventive atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz. Perioadele de izolare pentru personal sunt stabilite de angajator. Vezi condițiile de izolare de la Distribuție Oltenia.

Distribuție Oltenia care asigură alimentarea cu energie în zona Olteniei și parțial Muntenia (Argeș și Teleorman) a decis ca serviciul de dispecerizare să fie efectuat săptămânal, cu jumătate din personalul disponibil, în condiţii de izolare, la unul dintre sediile aferente activităţii.

Condițiile de izolare:

  • Programul dispecerilor va fi de 8 h/tură de serviciu, timp de o săptămână;
  • Se vor asigura spaţii special amenajate pentru perioada de repaus/ odihnă, cu toate dotările necesare (duşuri, locuri de dormit, etc), precum şi asigurarea a trei mese calde pe zi, prin contractarea unui serviciu de catering;
  • Se vor distribui periodic seturi de materiale de protecţie (măşti, mănuşi, soluţii dezinfectante);
  • Personalul de dispecerizare va fi izolat de restul personalului din clădire;
  • După finalizarea unei săptămâni de lucru, dispecerii se vor deplasa către adresele de domiciliu, unde vor rămâne în izolare pentru încă o săptămână, când îşi vor reîncepe activitatea;
  • Cealaltă jumătate a personalului de dispeceri, care nu este prezentă la tura de serviciu, va rămâne în izolare, la domiciliu, până la momentul intrării în tură;
  • Se va asigura rezervarea reciprocă în SCADA a reţelei de înaltă tensiune între dispeceratele DEO;
  • Se vor organiza două centre suplimentare de rezervă pentru activitatea de dispecerizare de înaltă şi medie tensiune, în două din staţiile de transformare din zona Distribuţie Oltenia, suplimentare celor patru deja stabilite în Piteşti şi Craiova;
  • Izolarea la locul de muncă se va realiza şi pentru o parte din electricienii de exploatare staţii precum şi pentru specialiştii SCADA.
La nivelul echipelor operative de electricieni din teren şi a electricienilor exploatare staţii de transformare, Distribuţie Oltenia a intensificat măsurile de precauţie, reducând la minimum posibil contactul prelungit cu personalul prestatorilor sau semnarea documentelor cu consumatorii de energie. Toate activităţile care necesită semnătura consumatorilor vor fi semnate individual de către personalul operativ, sub menţiunea situaţie de urgenţă.

Totodată, operatorul a modificat programul electricienilor astfel încât aceştia să nu lucreze în echipe mai mari de două – trei persoane şi să rămână riguroşi în aplicarea şi respectarea procedurilor de siguranţă impuse de contextul actual (purtarea mănuşilor şi măştilor de protecţie, efectuarea schimbului de tură în spaţii deschise, la distanţe mai mari de 2 metri, dezinfectarea maşinilor, respectiv a zonelor de lucru la începerea turei, renunţarea la folosirea mijloacelor de transport în comun, folosirea echipamentelor de protecţie de unică folosinţă, a ochelarilor de protecţie etc).

Citește și


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















2902 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    sa le tripleze si salariile... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 11:08)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... pe langa conditiile de maxima siguranta, sa fie oamenii multumiti. dam pensii speciale, dar pe astia care ne tin in viata, nu suntem in stare sa-i rasplatim?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by