O echipă de virusologi germani va studia cum s-a propagat coronavirusul într-o zonă din vestul Germaniei unde s-a înregistrat un număr semnificativ de persoane infectate, pentru a încerca astfel să determine cum avansează acest virus, relatează marţi Agerpres citând agenţia EFE.

Coronavirus GermaniaFoto: Daniel Karmann/dpa/Profimedia Images

Este vorba despre districtul Heinsberg, în landul Renania de Nord-Westfalia, descris de presa locală drept ''Wuhanul german''. În acel district au fost confirmate până marţi 1.238 de cazuri de infectare, dintre care 32 de decese, media fiind de 487 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce pe ansamblul Germaniei această medie este de 74 de cazuri la 100.000 de locuitori.

''Heinsberg ne oferă o oportunitate unică întrucât virusul a fost detectat acolo într-un moment precis, pe 15 februarie, în timpul carnavalului'', a explicat Hendrik Streeck, virusolog la Universitatea din Bonn, în timpul unei prezentări în faţa parlamentarilor locali. ''Politicienii pot acţiona mai bine atunci când dispun de date pe baza cărora pot lua decizii'', a adăugat el, precizând că unul dintre obiectivele acestui studiu este clarificarea numărului cazurilor de COVID-19 nedetectate în acea zonă.

Epidemia din Heinsberg s-a declanşat cu trei săptămâni înainte ca aceasta să se generalizeze la nivelul întregii Germanii, examinarea evoluţiei epidemiei din acest district putând eventual să ofere astfel indicii asupra evoluţiei sale aşteptate la nivel naţional.

Echipa de investigaţii va analiza în special localitatea Gangelt pentru a determina cât mai precis câte persoane sunt în mod real infectate cu noul coronavirus. Printre alte obiective enunţate regăsim determinarea modului în care se produc lanţurile de infectare în cadrul familiilor, dacă copii infectează adulţii şi de ce unele persoane s-au infectat în timpul acelui carnaval şi altele nu.

Hendrik Streeck a mai spus că au fost contactaţi aproximativ 1.000 din cei circa 12.000 de rezidenţi ai localităţii Gangelt pentru a obţine date statistice care să permită clarificarea unor aspecte încă necunoscute de cercetători despre propagarea coronavirusului.

La realizarea studiului, ale cărui rezultate sunt aşteptate săptămâna viitoare, mai participă şi alţi virusologi, împreună cu circa 40 de studenţi care s-au oferit ca voluntari pentru munca de teren.

Germania avea confirmate marţi 68.180 de cazuri de COVID-19 şi 682 de decese, a treia ţară europeană cea mai afectată de pandemie, după Italia şi Spania, dar cu decese semnificativ mai puţine faţă de acestea două, în condiţiile însă în care Germania efectuează testări extinse pentru coronavirus şi nu se limitează la testarea cazurilor suspecte sau a celor mai grave.