Ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al secțiunii 1 Sibiu – Boița (13,2 km) din cadrul autostrăzii Sibiu – Pitești a fost semnat luni, anunță Ministrul Transporturilor. Durata execuției lucrărilor este de 36 de luni. Vezi mai jos o hartă detaliată a primului segment al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești care va fi construit.

Sectiunea 1 Sibiu - Boita, parte din A1 Sibiu - PitestiFoto: Hotnews

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicaților prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță începerea lucrărilor la lotul 1 al secțiunii 1, Sibiu – Boița din cadrul autostrăzii Sibiu – Pitești.

Contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.

Potrivit prevederilor contractului a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție.

”Menținerea șantierelor deschise și accelerarea proiectelor majore de infrastructură sunt primordiale în această perioadă. Prin ordinul de începerea a lucrărilor se garantează continuarea acestui obiectiv atât de important pentru infrastructura rutieră din România. Putem spune cu certitudine că au început lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești. Obiectivul este vital pentru economia României, pentru dezvoltarea agenților economici din zonă, dar și prin atragerea de noi investiții. Proiectele pe care le așteaptă românii și pe care le-am asumat prin Programul de Guvernare sunt prioritatea zero a mandatului meu”, a spus ministrul Lucian Bode.

HARTĂ - Secțiunea 1 Sibiu - Boița (click pt mărire în alt tab)

Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești

În timp ce Lotul 1 e gata pentru construcție, pe Lotul 5 (Pitești - Curtea de Argeș, 30,3 km) licitația lansată încă din iulie 2017 nu este finalizată nici până acum.

Între timp, însă, Compania de Drumuri plănuiește să scoată la licitație pentru proiectare și execuție o mare parte din secțiunile montane din autostrada A1 Sibiu - Pitești, practic zonele cele mai grele, cu toate că vechile studii nu au fost refăcute, iar forajele geotehnice cerute de experții europeni lipsesc aproape cu desăvârșire.

CNAIR susține însă că are o analiză nouă realizată de BEI, care îi sprijină, dar noi informații indică de fapt că aceasta a vizat doar tunelurile, nu întregul traseu. În schimb, experții critică lipsa forajelor geotehnice, iar într-un caz chiar discrepanța majoră între un foraj vechi și unul realizat recent în același punct.

„Riscurile să ne ducem în 20 de ani în ritmul ăsta sunt foarte mari. Dacă nu e studiată cum trebuie, autostrada nu se va face”, avertizează experții.

Citește pe larg: