Medic român din Franța: Din cauza numărului mare de pacienți infectați, începem să avem și pacienți tineri in stare gravă. Lupta va fi lungă

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 29 martie 2020, 19:59 Actualitate | Coronavirus


Radu Lupescu
Foto: Arhiva personala
​Radu Lupescu, medic român stabilit la Strasbourg, mărturisește că în Franța "suntem în toiul furtunii. Paturile de terapie intensivă sunt pline". De asemenea, din cauza numărului mare de pacienți infectați, Radu Lupescu subliniază că Franța începe să aibă și pacienți tineri în stare gravă. El avertizează că lupta cu virusul COVID 19 "va fi lungă" și lansează un îndemn: "Stați acasă, nu bravați interdicția de ieșire!"

Radu Lupescu este medic specializat în anestezie și terapie intensivă și președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna de la Strasbourg, una dintre cele mai moderne clinici din Franța, fiind implicat în organizarea clinicii pentru a face față acestei epidemii.

"Așa cum presimțeam de ceva timp, este aici: Suntem in toiul furtunii. Paturile de terapie intensivă sunt pline. Se organizează evacuări sanitare cu elicoptere, avioane militare și trenuri sanitare. Transferurile s-au făcut mai întâi către regiunile limitrofe, acum se fac către vestul și sudul Franței", mărturisește Radu Lupescu.

El adaugă că "Solidaritatea europeană funcționează, și câteva zeci de pacienți francezi au fost transferați in Germania, Elveția și Luxemburg. In ciuda acestor măsuri, paturile de terapie intensivă sunt pline in toată Alsacia, mai sunt numai câteva paturi in tot estul Franței. Asta în ciuda pregătirii pe care o facem toți de mai multe săptamani. De exemplu, spitalul universitar a trecut de la 80 de paturi de terapie intensivă in mod normal, la peste 200. În clinicile private, numai in Strasbourg, au fost create ex nihilo 42 de paturi de terapie intensivă dotate cu aparatura necesară și aparate de asistență respiratorie."

Radu Lupescu subliniaă că în Franța, "din cauza numărului mare de pacienți infectați, începem să avem și pacienți tineri in stare gravă."

El lansează și câteva îndemnuri pentru a limita răspândirea pandemiei: "Stați acasă, nu bravați interdicția de ieșire. Am să termin cu o notă optimistă: primii pacienți infectați încep să iasă de sub asistență respiratorie. Dar lupta va fi lungă. Ajutați cum puteți spitalele, medicii și asistentele medicale. Vor avea nevoie..."








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19839 vizualizari

  • +16 (20 voturi)    
    Oameni buni, nu iesiti afara decat daca e necesar (Duminică, 29 martie 2020, 20:11)

    Doru1963 [utilizator]

    Daca in Italia, Spania si Franta e un dezastru, a imaginati ce poate fi in Romania?

    Salvarea noastra e simpla: ramaneti cat mai mult posibil in casa, iesiti doar pentru hrana si apa.

    Statul sa ofere suport de protectie pentru medici si toti cei care aprovizioanea cu hrana si apa magazinele.

    Restul, stati in casa oameni buni, e simplu. Va trece, dar depinde doar de noi cat de usor.
    • +3 (7 voturi)    
      nu este suficient (Duminică, 29 martie 2020, 20:36)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

      Si atunci cand iesiti din casa protejati-va.

      Suntem prea mici intr-o lupta asa de mare.

      Ar mai trebui sa existe tratemente standard care sa ajute si sa poata sa fie rapid livrate, inca de la debutul bolii, celor care au contactat virusul
      • +1 (1 vot)    
        nu exista (Luni, 30 martie 2020, 0:35)

        alexn [utilizator] i-a raspuns lui ..13

        tratement, exista doar monitorizare, ingrijire si in caz de urgenta, legare la aparat de resprirat, pentru ca plamanii inceteaza sa mai abosoarba aer in cantitatea necesara.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by