​​Două doctorițe de la Spitalul Gerota, unde a fost internat fostul polițist cu coronavirus care a mințit că nu a fost în străinătate, sunt în stare critică.

Spitalul Dimitrie GerotaFoto: MAI

„Sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare", a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Nelu Tatătaru, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Potrivit ministrului, în acest moment 184 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus, dintre care 90 de la Suceava.

Un bărbat de 60 de ani, fost ofițer de Poliție, a fost internat din 5 martie la Spitalul Gerota. El a ascuns autorităților că fusese plecat în Israel, de unde s-a întors în 26 februarie. La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simțit rău și a mers la spital în 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la spital și a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că are coronavirus.

După confirmarea diagnosticului în cazul său, Spitalul Gerota a intrat în carantină. Bărbatul este pensionar al MAI din 2015, a fost șef la două poliții de sector și apoi director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Acum, el lucrează la ADP sector 4. Șeful ADP Sector 4, Marian Goleac, a confirmat pentru Libertatea că bărbatul a intrat în contact cu cei 120 de angajați ai direcției și, mai mult, a împărțit mărțișoare. În urma anchetei epidemiologice, s-a constatat că acesta a împărțit mărțișoare în 2 martie la Amenajarea Domeniului Public sector 4.

Pe 11 martie, procurorii au deschis dosar penal pe numele polițistului pensionar bolnav de COVID-19.