Ralph Lauren urmează să producă măști și combinezoane medicale, alăturându-se altor designeri care sprijină lupta contra coronavirusului, scrie BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fundația Ralph Lauren va începe să fabrice 250.000 de măști și 25.000 de combinezoane de izolare în SUA, designerul făcând anunțul în cursul zilei de joi.

Totodată, fundația donează 10 milioane de dolari pentru răspunsul global la pandemia coronavirusului, în condițiile în care, în SUA, numărul decedatilor a crescut acum peste 1.000.

"În centrul companiei noastre, a existat întotdeauna un spirit de unire care ne inspiră creativitatea, încrederea și cel mai important, sprijinul nostru, unul pentru celălalt. În ultimele săptămâni și luni, spiritul respectiv nu a renunțat niciodată", a spus Ralph Lauren, președinte executiv al brandului de modă.

Alte mărci de modă s-au angajat să contribuie la îmbrăcămintea medicală necesară urgent. Astfel, la începutul lunii, compania LVMH, care deține compania Louis Vuitton, a început să fabrice dezinfectant de mâini.

Exemplul nu este singular, branduri precum Gap, sau Canada Goose modificandu-și linia de producție spre echipamente de protecție medicale.