Compania germană Bosch a anunțat că a dezvoltat un test rapid pentru COVID-19 ce poate detecta o infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în mai puțin de două ore și jumătate – interval măsurat din momentul prelevării probei și până la sosirea rezultatului. Testul rapid permite depistarea simultană a zece agenți patogeni respiratori pentru diagnosticarea diferențială și îndeplinește cerințele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), spune compania. Noul test va fi disponibil în Germania începând cu luna aprilie și ulterior, pe piețele din Europa și din lume.

Teste BoschFoto: Bosch

Testul a fost dezvoltat de divizia Bosch Healthcare Solutions, împreună cu Randox Laboratories Ltd. Compania spune că este unul dintre primele teste de diagnosticare moleculară complet automatizate din lume.

Noul test rapid Bosch, complet automatizat pentru depistarea COVID-19, poate ajuta unitățile medicale precum cabinetele medicale, spitalele, laboratoarele și centrele de sănătate să reducă timpul de diagnosticare. Testul rapid de diagnosticare moleculară este realizat cu ajutorul dispozitivului de analiză Vivalytic produs de Bosch Healthcare Solutions.

Testul rapid dezvoltat de Bosch este unul dintre primele teste de diagnosticare moleculară complet automatizate din lume, care poate fi utilizat direct de către toate instituțiile medicale. În plus, o singură probă poate fi testată simultan nu doar pentru COVID-19, ci și pentru alte nouă boli respiratorii, inclusiv gripa tip A și B. „Caracteristica specială a testului Bosch este faptul că asigură diagnosticarea diferențiată, astfel încât medicii nu mai sunt nevoiți să efectueze teste suplimentare. Testul permite, de asemenea, diagnosticarea fiabilă rapidă, pentru a permite pacienților să înceapă mai repede tratamentul adecvat”, afirmă Marc Meier, președintele Bosch Healthcare Solutions GmbH.

În cadrul diverselor teste de laborator pentru depistarea SARS-CoV-2, testul Bosch a produs rezultate cu o precizie de peste 95 de procente. Testul rapid respectă standardele de calitate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). O probă este prelevată din nasul sau gâtul pacientului cu ajutorul unui tampon, spune compania.

Apoi, cartușul cu toți reactivii necesari pentru test este introdus în dispozitivul Vivalytic pentru analiză. În timpul analizei, personalul medical poate desfășura alte activități, cum ar fi îngrijirea pacienților.

Un dispozitiv de analiză Bosch Vivalytic poate realiza până la zece teste în interval de 24 de ore. Aceasta înseamnă că este nevoie de 100 de astfel de dispozitive pentru a efectua până la 1.000 de teste pe zi. Având în vedere răspândirea rapidă a coronavirusului SARS-CoV-2, laboratoarele lucrează deja peste capacitatea maximă. Prin urmare, Bosch Vivalytic va ajuta la creșterea capacităților de testare disponibile, susține compania.