Aproximativ 30 de cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad sunt în autoizolare timp de 14 zile, după decesul pacientului de 64 de ani infectat cu coronavirus, spune liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, care semnalează lipsa testării și faptul că "echipamentele de protecţie sunt de pe o zi pe alta".

HotNews.roFoto: Hotnews

Liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că aproximativ 30 de cadre medicale de la Spitalul Judeţean sunt în autoizolare timp de 14 zile, precizând că este vorba despre cadre medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe şi ATI.

"Undeva la aproximativ 30 de persoane (...) Au fost prelevate teste, încă nu avem rezultatul pentru personalul medical, sperăm cu sufletul la gură că vor veni negative", a spus Otinel Şandru.

El a adăugat că activitatea spitalului nu este afectată prin faptul că aceşti angajaţi nu mai lucrează.

Liderul sindical a semnalat că echipamentele de protecție în spital sunt "de azi pe mâine": "Echipamente de protecţie avem la nivel de avarie, insuficient nevoilor unui spital judeţean în contextul unei crize privind coronavirusul. (...) Echipamentul complet privind coronavirusul se distribuie cu greutate, de azi pe mâine, nu avem siguranţa că mâine avem".

"Problema cea mai mare este lipsa testării oamenilor, bolnavilor care se adresează spitalului şi implicit riscul de infectare în masă a cadrelor medicale", a mai declarat liderul Sanitas Arad.