Nouă persoane de la un centru de dializă privat din Capitală au fost confirmate cu coronavirus, anunță autoritățile, precizând că au fost testate 40 de persoane, iar rezultatele au venit pentru 20 dintre ele.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform Grupului de Comunicare Strategică, Direcția de Sănătate Publică București a început o anchetă epideiomiologică la un centru de dializă privat, după ce marți după-amiază la unul din punctele de lucru 9 persoane au fost confirmate pozitiv la COVID-19.

În punctul de lucru au fost prelevate un număr de 40 de probe. Pentru 20 de probe au fost primite rezultatele, 9 au fost confirmate pozitiv, iar restul de până la 40 de probe urmează să fie lucrate în centrele acreditate în perioada următoare.

Sursa citată precizează că Direcția de Sănătate Publică București a verificat modul de funcționare și acreditare al celor 6 puncte de lucru ale centrului. Inspectorii sanitari au hotărât suspendarea activității Centrului de dializă -spitalizare de zi până la remedierea neregulilor constatate.

Astfel, s-a constatat că:

  • unitatea nu respectă structura funcțională autorizată referitoare la numărul de paturi
  • nu au fost instituite măsuri pentru limitarea/prevenirea infectării cu COVID 19
  • nu este asigurată o distanță minimă corespunzatoare în spațiul de așteptare/recepție pentru pacienți
  • personalul nu poartă echipament complet
  • nu se respectă procedurile și protocoalele de lucru privind curățenia și dezinfecția
  • trajul pacienților se face în recepție/așteptare
  • nu a fost efectuată dezinfecția terminală după ce s-a știut de primul pacient confirmat

Unitatea a fost amendată de inspectorii sanitari cu 30.000 lei.