Polițiștii au descoperit în județele Prahova, Argeș și Ilfov că mai multe persoane fizice și juridice comercializau diluant și soluții de parbriz pe post de dezinfectanți. În urma acțiunilor polițiștilor, au fost fost înregistrate 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse.

lichid de parbriz pe post de spirtFoto: captura politiaromana.ro

Poliția Română transmite într-un comunicat de presă că în ultimele două zile, în cooperare cu polițiști de combatere a criminalității organizate din cadrul B.C.C.O. București, Ploiești și Pitești, s-a acționat pentru identificarea și stabilirea legalității operațiunilor de comercializare desfășurate de mai multe persoane fizice și juridice din București și a județele Prahova, Argeș și Ilfov.

”În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din Prahova, Argeș, Ilfov, au fost indisponibilizate 2.892 de recipiente alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menționate pe etichetă nu corespund realității. Totodată, produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor”, arată comunicatul Poliției.

De asemenea, în urma acțiunilor, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei.

Marți dimineață, polițiștii au descoperit, în cadrul unor percheziții în comuna Filipeștii de Târg, din județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, mai multe pet-uri având aplicate etichetă cu inscripția ,,Alcool sanitar – dezinfectant pentru uz extern”, despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific.

”De la locațiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum și produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate și 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluției de parbriz. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri”, mai arată comunicatul Poliției.