În pofida măsurilor de carantină anunțate luni seara de premierul britanic Boris Johnson, imagini îngrijorătoare cu oameni înghesuiți în metroul londonez au fost publicate pe rețelele sociale marți dimineață, notează Guardian.

Imagini din metroul londonez, în plină epidemie (twitter)Foto: Hotnews

Nicola Smith, care lucrează într-un spital din zona 1, a postat pe twitter fotografii care arată cum oamenii stau înghesuiți unul într-altul, într-un vagon. Femeia spune că își riscă sănătatea în drum spre spital și face apel la primarul Sadiq Khan și premierul Boris Johnson să ia măsuri.

Deși cu întârziere față de alte state europene, autoritățile britanice au dispus în cele din urmă măsuri de carantină, toate afacerile non-esențiale fiind închise, inclusiv școli, parcuri, săli de sport și muzee, adunările fiind interzize.

Britanicii ar trebui să stea acasă, exceptând situațiile în care nu pot lucra de acasă sau trebuie să meargă la cumpărături, deși li se recomandă livrarea la domiciliu. În plus, autoritățile au insistat asupra respectării distanțării sociale de 2 metri atunci când oamenii ies din casă. Britanicii mai au voie să iasă din case o singură dată pe zi, pentru exerciții fizice, sau pentru asistență medicală.

Primarul Londrei a reamintit marți măsurile restrictive.

În Marea Britanie au fost înregistrate peste 6.700 de cazuri de infecții și peste 300 de decese.