​​Toți cei 7 români care au fost uciși de coronavirus au fost testați cu întârziere de autorități, după zile întregi de așteptare. Ei nu îndeplineau vechile criterii de testare pentru COVID 19 stabilite de autorități, care au fost valabile până astăzi, când autoritățile au decis să le extindă. Practic, doar a 7-a victimă, care a murit în această seară, a fost testată în calitate de contact apropiat al celui de-al doilea pacient ucis de coronavirus în România. A doua victimă a fost însă un bărbat care s-a internat lunea trecută la Spitalul Universitar din București și a fost testat abia după 4 zile, vineri, când era deja în stare foarte gravă, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca și bărbatul care a murit azi și căruia i-a transmis virusul să fi fost testat tot cu întârziere. Potrivit datelor prezentate de autorități, cele 7 victime sufereau și de alte afecțiuni.

HotNews.roFoto: Hotnews

În ultimele zile, mulți medici români au cerut insistent creșterea numărului de testări, avertizând că în caz contrar răspândirea coronavirusului în țara noastră riscă să scape de sub control.

HotNews.ro a stat de vorbă luni cu Adrian Wiener, medic primar în Secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență din Arad și senator USR, membru al Comisiei de Sănătate din Senat, care a explicat de ce primele 5 decese provocate de coronavirus în România nu se încadrau în "definiția de caz" stabilită de autorități și care a fost valabilă până astăzi, când a fost extinsă.

HotNews.ro a pus cap la cap și datele disponibile în cazul celui de al 6-lea și al 7-lea deces și a rezultat că nici acești pacienți nu se încadrau în definția de caz - criteriile impuse de autorități pentru a fi testați pentru coronavirus.

  • Primul deces

Pacient din Filiași, întors din Franța pe data de 6 martie (nu din zonă roșie). Pe 15 martie, medicii de la Compartimentul de Primiri Urgențe din Filiași au solicitat testarea pentru COVID-19, fiind refuzați de DSP Dolj: pacientul nu corespundea definiției de caz. A fost testat în urma insistențelor medicilor, pe 17 martie, și declarat pozitiv pe 18 martie. Decesul s-a produs duminică, 22 martie. 23 de cadre medicale din Filiași sunt în izolare.

  • Al 2-lea deces

Al doilea român ucis de coronavirus - bărbat de 74 de ani care făcea dializă la Spitalul Universitar. Lunea trecută, el s-a prezentat la Spitalul Universitar cu febră și tuse. Medicii au cerut testarea lui pentru coronavirus, dar au fost refuzați - "nu prezintă context epidemiologic" și "nu corespunde definiției de caz". Stă 4 zile internat în Spitalul Universitar București până când este testat și confirmat cu coronavirus, vineri. Este transferat apoi în stare gravă la Spitalul Victor Babeș, unde moare două zile mai târziu, duminică.

  • Al 3-lea deces

Bărbat de 70 de ani din Piatra Neamț, fără istoric recent de călătorii, fără contact identificat cu persoană COVID-19 pozitivă. Nu corespundea definiției de caz dată de autorități pentru a fi testat.

  • Al 4-lea deces

Femeie în vârstă de 72 de ani, din Suceava, fără context epidemiologic (nu a călătorit în zonă roșie, nu a avut contact identificat cu pacient COVID-19 pozitiv). Nu corespundea definiției de caz pentru a fi testată.

52 de cadre medicale de la Spitalul Județean din Suceava testate pozitiv.

  • Al 5-lea deces

Bărbat de 71 de ani din Suceava, fără context epidemiologic (nu se încadra pentru a fi testat). Posibil contact al unei alte paciente COVID19 pozitivă, transferată anterior la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

  • Al 6-lea deces

Bărbat de 64 de ani, din Arad. El a fost internat pe 20 martie, în stare gravă, la Spitalul Județean Arad, fiind intubat în secția de terapie-intensivă. Bărbatul a fost confirmat positiv cu coronavirus luni, în ziua decesului, dar autoritățile spun că a fost testat anterior. Potrivit surselor HotNews.ro, nici acest bărbat nu se încadra în definiția de caz pentru a fi testat de autorități. El a fost testat într-un târziu, la insistențele medicilor arădeni.

  • Al 7-lea deces

Bărbat în vârstă de 65 de ani internat la Spitalul Universitar București. El a fost internat în același salon cu bărbatul de 74 de ani care a murit duminică, după ce a fost transferat de la Spitalul Universitar de Urgență București la Spitalul Victor Babeș și care a așteptat 4 zile internat în Spitalul Universitar până să fie testat (al doilea deces provocat de coronavirus în România). Bărbatul a fost testat și confirmat pozitiv sâmbătă, la o zi după ce fusese testat și confirmat pozitiv colegul său de salon de la care se presupune că s-a infectat cu coronavirus. Cum al doilea român ucis de coronavirus, de la care se presupune că s-a infectat și al șaptelea, a fost testat abia după 4 zile de spitalizare, cel mai probabil și colegul său de la salon, care a luat virusul de la el, a fost testat cu întârziere.

România va testa mai mulți suspecți de coronavirus: Criteriile de testare s-au schimbat începând de luni

România ar urma să testeze mai mulți suspecți de coronavirus. Institutul Național de Sănătate Publică a decis luni să lărgească categoriile de persoane testate, după numeroase apeluri ale medicilor în acest sens. Practic, toți pacienții internați în spitale care au simptome de infecții respiratorii acute vor fi testați, la fel și personalul medical care intră în contact cu cazuri confirmate cu coronavirus. În țara noastră au fost prelucrate până astăzi 11.223 de teste de identificare a coronavirusului. Cum unele persoane au făcut câte două teste, numărul efectiv al celor testați ar putea fi mai mic. În alte țări, numărul persoanelor testate este de ordinul zecilor de mii.

Testarea pentru diagnosticarea coronavirus se poate face DOAR la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât și în sistemul privat de sanatate, subliniază Institutul Național de Sănătate Publică.

Cine va fi testat - ce înseamnă caz suspect, potrivit noii definiții date de autorități:

  • 1) Pacient cu infecție respiratorie acută (debut brusc al cel putin unuia din următoarele: tuse, febră, scurtarea respiratiei - creșterea frecvenței respiratorii - ȘI fără o altă etiologie care să explice pe deplin tabloul clinic ȘI cu istoric de călătorie sau ședere într-o țară/regiune cu transmitere comunitară, în perioada de 14 zile anterioare datei debutului
  • SAU
  • 2) Pacient cu infecție respiratorie acută ȘI care s-a aflat în contact apropiat cu un caz confirmat cu COVID-19 care în perioada de 14 zile anterioare datei debutului
  • SAU
  • 3) Pacient cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră) ȘI tuse ȘI scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii) ȘI care necesită spitalizare peste noapte ȘI fără altă etiologie care să explice pe deplin tabloul clinic.

Cine va fi testat (prioritizarea testării în ordine descrescatoare a importanței este urmatoarea), potrivit Institutului Național de Sănătate Publică:

  • 1. Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internationala;
  • 2. Contacți apropiati simptomatici ai cazurilor confirmate;
  • 3. Personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat;
  • 4. Cazuri de SARI (infecții respiratorii acute) fara altă etiologie (negativi la test de gripă), din toate categoriile de varstă și din toate spitalele;
  • 5. Persoane instituționalizate simptomatice (în carantină/izolare).

Institutul Național de Sănătate Publică informează, de asemenea, că în acest moment nu există în România dovezi de transmitere intra-comunitară susținută a virusului: "În acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrandu-se cazuri de import și cazuri de transmitere locala restransa (generatia 2, 3 si 4), neexistand inca dovezi de transmitere intra-comunitară susținută. În aceste conditii strategia trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitarii transmiterii, și pe obținerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectata", arată Institutul Național de Sănătate Publică.

Cine era testat până acum, potrivit criteriilor autorităților:

  • Pacient cu infecție respiratorie acută (debut brusc al cel putin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gat, scurtarea respiratiei (creșterea frecvenței respiratorii) care necesită sau nu spitalizare
  • ȘI
  • În perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puțin unul din următoarele criterii epidemiologice:
  • A avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19
  • SAU
  • A avut istoric de călătorie internațională.

Citește și: