Multe ONG-uri, companii, persoane individuale s-au organizat în aceste zile pentru a-i ajuta pe alții. Chiar și tu poți face bine, în timp ce stai în casă.

O dronă oferă flori femeilor care stau în casă în BeirutFoto: Profimedia Images

Pandemia de coronavirus nu scoate doar ce e mai rău din oameni, ci și ce e mai bun din ei. Sau cel puțin din unii oameni. Poate este o percepție subiectivă, poate e un mecanism psihologic, prin care încerc să îmi spun că prin empatie, căldură și solidaritate, o să trecem cumva prin asta. Distanță socială, apropiere emoțională.

La nivel personal

În săptămâna asta, care durează parcă de trei ani, am vorbit pe bune cu mai mulți oameni decât în ultimul an. Oameni cu care nu mai vorbisem de mult timp. Unii sunau sau scriau un mesaj să întrebe „ești bine? Cum te simți? Mi-era dor de tine. Ai nevoie de ceva?”. Altora le-am scris eu exact aceleași lucruri.

Ne-am pus fricile și anxietățile la un loc, ne-am îmbrățișat virtual și ne-am spus că suntem acolo unii pentru alții și că o să fie bine. Și nu la modul prost-sentimentaloid. Ci la un nivel foarte autentic, într-o situație atât de încărcată încât nu prea ai de ales decât să fii vulnerabil.

Izolarea în case ne va face să filosofăm. Să ne confruntăm cu anxietăți, frici, gânduri, să filtrăm și să procesăm. E tot partea noastră bună care face asta. Poate când ne vom urca pe pereți de plictiseală și vom număra boabele din punga de orez, ne vom pune și câteva întrebări importante sau ne vom confrunta cu propriile emoții. Și cu ale altora, când o să îi sunăm să filosofăm.

Frica e normală. Dar decât să le spunem celorlalți „nu-ți fie frică, nu rezolvi nimic”, mai bine le spunem: „e normal să-ți fie frică. Și mie îmi e. Suntem în asta împreună”. E o securizare emoțională care ne unește. E partea noastră bună, care oferă suport emoțional fără să judece emoțiile celorlalți. Iar acum e o emoție pe care o împărtășim cu toții.

Sunt povești la care nu poți fi indiferent. Nu te poți uita indiferent la medicii care se luptă în spitale cu aparatele de ventilat, la cei care mor singuri, la imaginile sfâșietoare cu sute de sicrie sau să râzi ca și când nimic nu se întâmplă în lumea asta. Partea care plânge, chit că e ascunsă sub un „uite, bă, nu pot să cred”, e din nou partea noastră bună.

Agresivitatea există și scoate capul acuma, fie că e scandal și ură pe Facebook că unii nu stau în casă, fie că scoate cineva cuțitul pentru un sul de hârtie igienică. Așa e natura umană. Psihologia ne spune că agresivitatea vine din frică sau din frustrare. Vom găsi oare alte metode să ne trăim fricile astea? Sper. Posibil să mă înșel, dar vreau să cred că versiunea noastră mai bună va învinge.

Oameni, companii, ONG-uri care s-au organizat să facă bine în aceste zile

Exemplele negative sunt cele mai vizibile. Cele pozitive sunt însă mai multe. Iată câteva exemple:

Sunt oameni care fac voluntar, în România, mii de viziere pentru medici și le donează. Până acum, au făcut peste 1700 și mulți alții li s-au alăturat să îi ajute - Viziere.ro.

Mă uit la cei care le fac cumpărături vârstnicilor sau celor nedeplasabili - Cumpărături la ușa ta, Studenții mediciniști și multe alte inițiative de acest fel.

Restaurantele gătesc pentru medici și asistenți, deși Horeca e poate cea mai lovită industrie - Kane, Casa brașoveană, Red Angus și multe altele.

Omul de afaceri Ștefan Mandachi din Suceava își pune chiar hotelul la dispoziție.

Sunt taxi-uri care au pus în geam mesaje că transportă gratuit personalul medical- mulți individuali, dar chiar și o firmă.

Sunt zeci de psihologi care își pun timpul la dispoziție pentru a ne îmblânzi un pic anxietățile. Îi găsiți la Fundația Estuar, pe Atlas Help sau pe Aproape de tine. Sunt mult mai mulți, individual sau organizați.

Sunt companii mai mici sau mai mari care se dau peste cap să cumpere echipamente, să doneze, să dezinfecteze sau să ofere bani. Câteva dintre ele: OMV donează un milion de euro către Crucea Roșie, Kaufland oferă măști, Banca Transilvania ia aparate de ventilație mecanică, Avon dă aproape două tone de produse pentru igienă personală și tot așa.

Sunt foarte, foarte multe ONG-uri, de la cele cunoscute și importante la altele mai mici, care se agită să mobilizeze resurse și să rezolve lucruri acolo unde statul pare că nu mai face față.

Dăruiește Viață și-a redirecționat toate donațiile pentru spitalul lor către susținerea sistemului public de sănătate și duc o luptă acerbă zilele astea pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru medici și încearcă să rezolve nevoi stringente. E doar cel mai vizibil exemplu, majoritatea organizațiilor pe care le cunosc fac ceva acum pe bucățica lor, pentru că problemele sunt în lanț.

Sunt enorm de multe inițiative de bine. Sunt multe alte inițiative și grupuri de cetățeni care se organizează la nivel local pentru a livra mâncare sau cumpărături celor cu probleme de sănătate.

Aceste acțiuni au în spate oameni. Oameni care lucrează acolo și care se gândesc, pe bucățica lor, cum pot avea un impact, cât de mic, în filmul ăsta dubios în care ne-am trezit brusc cu toții.

Paul Alexandru a strâns mai multe exemple pe Facebook.

Inițiative de ajutor în perioada pandemiei de coronavirus se întâmplă peste tot în lume.

La nivel micro, individual, sunt infinit mai multe. Micile gesturi de zi cu zi, telefoanele, cumpărăturile pentru vecini, vorbele bune, suportul emoțional, îngrijorarea pentru cei dragi.

Da, sunt emoții care scot ce e mai bun din noi. Grija, empatia, acel „îmi pasă de tine” care de multe ori, în condiții să le zicem normale, nu e arătat. Perioada asta va fi o traumă. Vom suferi, va durea, vom plânge, vom fi șocați. Morții vor căpăta un nume. E un sfârșit al inocenței poate pentru generația noastră, un proces de maturizare. Vom pierde oameni dragi. Vom rămâne probabil fără job-uri și ne vom întreba ce ne-a lovit, unde ne-am lăsat flat white-ul și caii putere. Nimic nu va fi la fel.

Va fi însă o traumă colectivă. Și asta, cumva, ne unește. Orice criză personală te obligă să reconsideri cine ești, în ce crezi, ce contează. Ajungi la niveluri de profunzime la care nu ai ajunge în mod normal. O criză colectivă ne va face să ne regândim relațiile dintre noi. Să ne dăm seama cât depindem unii de alții. Cât de important e ca vecinul să fie sănătos ca eu să fiu sănătos. Cât de fragili suntem. Și câtă nevoie avem unii de alții.