​Monsson Trading, furnizor și trader de electricitate si gaze naturale, face două donații în echipamente medicale în valoare totală de aproximativ 140.000 de euro către Spitalul Județean Constanța și către Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

VentilatorFoto: Monsson Trading

Monsson Trading donează Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța două aparate de ventilație mecanică în valoare de circa 80.000 euro. Cele două ventilatoare de înaltă tehnologie sunt produse de gigantul General Electric (GE).

De asemenea, Monsson Trading a pregătit o donație în valoare de 60.000 de euro și pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, care va primi prin intermediul Fundației Șanse Egale un Sistem Real Time PCR și echipamente necesare pentru a reduce timpul de așteptare pentru rezultatele probelor prelevate de la pacienții suspectați de infecția cu virusul COVID-19.

”Am decis să facem aceste donații pentru că în situații grele, cum este pandemia actuală, ceea ce contează cel mai mult este să ne aratăm solidaritatea. Am făcut și în trecut donații și am ales să nu vorbim prea mult despre ele, dar acum credem că îi putem inspira și pe ceilalți și putem fi un exemplu pentru alte companii pentru a pune cu toții umărul în așa fel încât să pregătim spitalele din România să fie cât mai bine echipate în lupta cu pandemia COVID-19,” a declarat Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading.

Sistemul Real Time PCR și echipamentele de extracție și detecție pentru COVID-19 (un extractor acizi nucleici, un spectrofotometru, un kit de extracție ARN Viral, un kit detecție Coronavirus (COVID-19) 2.0 IVD, precum și două seturi de pipete automate cu volume variabile) vor ajunge la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța în 2 săptămâni. Aparatele de ventilaţie mecanică vor fi livrate Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța în 6 săptămâni.

Comenzile au fost deja lansate, dar este o perioadă aglomerată pentru livrări întrucât producătorii primesc din foarte multe țări cereri pentru astfel de produse.