O petrecere în plină epidemie de coronavirus în cartierul Obreja din Târgu-Jiu, la care au participat zeci de persoane, a fost întreruptă de poliţişti. Zece persoane care s-au adunat în mijlocul străzii, au băut și s-au distrat pe manele au primit amenzi de 17.500 de lei, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Petrecerea a avut loc sâmbătă seara, în cartierul Obreja din Târgu-Jiu. În timp ce din boxe răsunau manelele, unul dintre petrecăreți a transmis paranghelia, live, pe Facebook.

La scurt timp au intervenit polițiștii.

”În seara de 21 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au constatat faptul că, în cartierul Obreja, un grup de persoane consumau băuturi alcoolice și ascultau muzică, provenind de la o stație de amplificare amplasată pe domeniul public, fapte prin care au provocat indignarea locuitorilor din zona, fără să dea dovadă de comportament moral, civic și responsabil, având în vedere starea de urgență generată de pandemia cu coronavirus. Zece persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 17.500 lei", a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.