Dosar penal și amendă pentru șoferul care a adus sicriul cu femeia din Maramureș moartă în Italia

de I.H.     HotNews.ro
Duminică, 22 martie 2020, 11:54 Actualitate | Coronavirus


Sicrie cu victime ale coronavirusului din Italia
Foto: Profimedia Images
Șoferul care a adus în țară sicriul cu femeia de 80 de ani din orașul Borșa, județul Maramureș, moartă în Italia în urma infectării cu noul coronavirus, are dosar penal și a fost amendat cu 4.900 de lei pentru că după ce a revenit în țară a refuzat, în prima fază, să intre în carantină.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că șoferul a refuzat, inițial, să stea în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și s-a conformat.

"Șoferul care a adus în orașul Borșa cele două sicrie din Italia, printre care și cel al femeii de 80 de ani decedată în această țară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei și i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Din primele informații, după ce a revenit în țară, șoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și a intrat în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a declarat, la rândul său, că șoferul care a efectuat transportul mortuar a venit din Italia, din zona roșie, și trebuia, obligatoriu, plasat în carantină timp de 14 zile. "El a refuzat, inițial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acasă, dar până la urmă a fost dus forțat în carantină de polițiști și jandarmi”, a precizat Timiș.

Femeia de 80 de ani din comuna Borşa, judeţul Maramureş, primul cetăţean român care a murit de coronavirus în Italia, a fost adusă în ţară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără implicarea autorităţilor române.

După ce Ministerul de Externe le-a spus că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile sale, familia femeii decedate în Italia a hotărât să acționeze pe cont propriu, a scris Recorder.ro. Dricul a stat șase ore în vamă până când autoritățile s-au hotărât ce să facă. „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, declara Radu Bud, prefectul județului Satu Mare. Transportul a ajuns la Borșa joi seară, escortat de poliție și de jandarmi.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9124 vizualizari

  • +4 (12 voturi)    
    Aici autoritatile gresesc (Duminică, 22 martie 2020, 12:40)

    diu1so [utilizator]

    Cred ca firesc ar fi fost ca autoritatile sa ajute familia pentru repatrierea decedatului. Acum toata lumea acuza familia, dar in situatia aceasta speciala autoritatile ar fi trebuit sa le acorde asistenta. Pacat.
    • +1 (1 vot)    
      Aici autoritatile nu gresesc (Duminică, 22 martie 2020, 14:52)

      TrueBlue [utilizator] i-a raspuns lui diu1so

      De ce crezi asta?
      • +1 (1 vot)    
        pentru ca (Duminică, 22 martie 2020, 15:05)

        boogiewoogie [utilizator] i-a raspuns lui TrueBlue

        prefectul spune ca nu au fost anuntati ... dar MAE stia de situatie si a refuzat ajutorul

        puteau sa comunice si de cuviinta sa informeze familia cum sa procedeze cel mai bine inca de la inceput, chiar daca fac lucrurile pe cont propriu.
  • +6 (8 voturi)    
    este criticat soferul nu familia (Duminică, 22 martie 2020, 13:28)

    mihai2015 [utilizator]

    Vina este a soferului nu a familiei,
    Trebuia sa respecte carantina, nu exista scuza daca vii din Italia
    Condoleante familiei
  • +4 (6 voturi)    
    descurcati-va, da' sa nu va prindem (Duminică, 22 martie 2020, 13:40)

    rsbl [utilizator]

    După ce Ministerul de Externe le-a spus că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile sale, familia femeii decedate în Italia a hotărât să acționeze pe cont propriu


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by