Primul centru de testare pentru coronavirus de tip ''drive-through'' (testarea se face direct din maşina personală) din oraşul New York s-a deschis în districtul Staten Island, informează vineri DPA, preluată de Agerpres.

Testare Covid Statele UniteFoto: Profimedia Images

Testul presupune realizarea unui exudat nazal. Potrivit experţilor, procesul poate fi invaziv şi incomod, dar este totodată simplu şi rapid.

Persoanele cu risc crescut şi cele care prezintă simptome au prioritate la testarea Covid-19.

"Este un test care se recoltează din nări şi durează două secunde. Zona de testare este una cu acces limitat, dar nu este o problemă. Au spus că o să ne sune ca să ne anunțe rezultatele în două-trei zile", a explicat Muhammad Qureshi, de 44 de ani, care a venit să se testeze împreună cu soţia sa, Rubab Abid, de 38 de ani.

Vehiculele stau la rând în parcarea South Beach Psychiatric Center, în apropiere de Staten Island University Hospital North, iar asistentele medicale verifică informaţiile medicale într-o zonă denumită ''zona roşie''.

"Este interzisă coborârea ferestrelor înainte de realizarea exudatului, după care acestea sunt din nou închise. Avem reguli stricte de siguranţă, de securitate. Avem agenţi de securitate care patrulează zona, monitorizând orice urmă de încălcare a regulilor", a precizat Basil Seggo, comisar în cadrul departamentului regional pentru conservarea mediului.